Este cod galben de ninsori şi viscol şi în judeţul Constanţa, în noaptea de marți spre miercuri, vântul puternic a pus stăpânire pe aproape întreg litoralul.
În anumite porţiuni, vântul a suflat şi cu 60 de kilometri pe oră, spulberând şi troienind zăpada. Probleme mari au fost în municipiul Constanţa, unde din cauza vântului puternic, mai mulţi copaci s-au prăbuşit. scrie stirileprotv.ro.
Au fost avariate mai multe autoturisme parcate, deşi autorităţile au trasmis avertismente privind riscurile de prăbuşire ale arborilor bătrâni din apropierea zonelor de parcare.
În sudul judeţului, viscolul şi zăpada au făcut ca pe drumurile din apropierea graniţei cu Bulgăria, circulaţia rutieră să fie îngreunată de stratul gros de zăpadă.
Drumarii au intervenit rapid, astfel că în zonele afectate de viscol au fost direcţionate mai multe utilaje, care au reuşit să menţină drumurile deschise.