Locuitorii de pe strada Alexei Șciusev din Bălți s-au trezit cu resturi de bovine sacrificate chiar în coastele casei. Fenomenul însă nu pare a fi o noutate. Oamenii spun că asemenea cazuri se întâmplă în mod regulat. Imaginea este dezgustătoare: coarne de bovine, bucăți de cranii și alte oseminte care înspăimântă locuitorii din preajmă, dar mai ales copiii, care se joacă în apropiere.
Oamenii cred că resturile ar putea fi aduse de locuitorii altor cartiere sau de niște fermieri din preajmă, care vin să-și descarce guonoiul de oobicei în orele nopții. Resturile de vită ademenesc câinii vagabonzi care le împrăștie în curțile din preajmă.
Cazul a ajuns în vizorul poliției încă în data de 24 aprilie, când oamenii legii au depistat mai multe oseminte și piei de bovine aruncate la gunoi. Ofițerul de presă al Inspectoratului de Poliție, Olga Bejenaru, a declarat pentru BTV, că poliția este în căutarea făptașilor. Dacă aceștia vor fi identificați, ei riscă amendă de până la 1500 de lei.
Mirosul de pe urma descompunerii deșeurilor este insuportabil. Cu toate acestea se pare că reprezentanții companiei concesionare „Salubrity Solutions” care se ocupă de evacuarea gunoiului, nu se grăbesc să strângă resturile. Asta pentru că, responsabilitățile contractuale presupun evacuarea gunoiului doar din containere și de pe suprafețele special amenajate pentru colectarea deșeurilor.
Contactați de BTV, reprezentanții subdiviziunii teritoriale a Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, nu au răspuns la telefon pentru a explica cum vor acționa în acest caz.