Maia Sandu invocă lipsa democrației la alegerile din Bălți, în timp ce tot ea atentează la valorile democratice. Este concluzia jurnalistului și comentatorului politic Victor Nichituș, care menționează, într-un editorial, că președintele, alături de alți înalți demnitari de stat, fac presiuni ca Marina Tauber să fie exclusă abuziv din cursa electorală de la Bălți.
Nichituș face referire la declarația Maiei Sandu de ieri, când, fiind întrebată cum comentează rezultatele alegerilor din Bălți, a sugerat că Marina Tauber a comis ilegalități în campania electorală și le-a cerut instituțiilor să intensifice controalele.
„Întrebarea care apare, în această situație, este pe ce se bazează președintele, când afirmă că au fost comise aceste încălcări? Pentru că, până acum, nu a existat nicio confirmare oficială care să ateste că scrutinul a fost viciat, iar CEC, singura instituție care are autoritatea să se pronunțe în privința acestor aspecte, a recunoscut validitatea primului tur al alegerilor din Bălți”, menționează analistul.
Potrivit lui, atitudinea șefului statului poate fi considerată ca fiind politică, adică subiectivă, nicidecum întemeiată pe fapte și probe. Or, Maia Sandu nu vorbește din poziția de politician, ci din postura de șefă al unei instituții fundamentale, care o obligă să manifeste o atitudine neutră și echidistantă, iar orice indicație, fie și indirectă, să se bazeze pe lege și fapte demonstrate.
„Atrag atenția asupra acestor detalii, pentru că lucrurile n-ar fi atât de grave, dacă președintele Sandu ar fi fost singura care manifestă o astfel de atitudine. Dar ea nu este singura care vorbește în această cheie. În ultima perioadă, cu mesaje similare au venit mai mulți înalți demnitari de stat, punând presiune directă pe instituțiile statului care veghează asupra corectitudinii procesului electoral. Am să amintesc doar de reacția vicepremierului Spânu și ministrului de Interne Revenco și am să fac abstracție de ieșirile spumoase ale unor deputați PAS, care au cerut aproape cu text deschis eliminarea Marinei Tauber din cursă”, notează autorul.
Acesta menționează că ar crede în buna lor intenție, dacă remarcile și îngrijorările ar fi vizat procesul electoral în ansamblu, iar criticile lor ar fi fost îndreptate împotriva tuturor celor asupra cărora planează anumite suspiciuni, nu doar împotriva unui concurent, care, întâmplător, reprezintă un partid de opoziție.
„De exemplu, n-am văzut nicio aluzie la faptul că actualul viceprimar Grigorișin, contracandidatul Marinei Tauber în turul doi, ar utiliza în mod deschis resursele administrative în campania electorală. Chiar ieri, pe rețelele de socializare a apărut o înregistrare în care șefa Direcției educație din Bălți face deschis campanie electorală în favoarea lui Grigorișin, în timpul programului de lucru, fapt ce încalcă flagrant Codul Administrativ și cel Electoral. Este evident că, prin aceste mesaje subtile, autoritățile politice moldovene cer indirect ca Tauber să fie scoasă din cursa electorală”, susține Nichituș.
În context, el atrage atenția că presupunerile și supozițiile, cu atât mai mult atitudinea personală față de un concurent electoral nu poate servi drept temei pentru nerecunoasterea rezultatelor unui scrutin electoral.
Limbricul asta gretos de Nichitusi o sa se retraga acasa peste Prut ori o sa imputa in continuare spatiul informational ?