O stradă din Bălți, îngropată în noroi de 30 de ani

Locatarii de pe strada Orheiului din Bălți se plâng de indiferența autorităților din ultimii treizeci de ani. Lăsați în voia sorții, oamenii de aici, spun că s-au săturat de drumuri cu gropi și mizerie.

Problema pornește de la începutul străzii, acolo unde băltoacele și noroiul nu dispar niciodată.

OLIVIA  LUPUȘOR  LOCATARĂ: „Iată cum vedeți acum e uscat, dar când plouă aici este glod. Vă închipuiți toată mizeria asta se răzmoaie. Acum au făcut puțină oridine, pentru că au făcut acolo canalizarea. Vedeți mai încolo, nu s-a uscat. Mai este bâltoaca care de 30 de ani tot acolo stă.”

OLGA  SOCHIRCĂ  LOCATARĂ: „Mă deranjează în primul rând strada de la vale. Este foarte mare mizerie. Când plouă se face glod. Nu putem trece nici la magazin nici cu copiii la școală sau la grădiniță. E imposibil de trecut.

Oamenii susțin că au primit numeroase promisiuni de la fosta conducere. Rezultatul se lasă așteptat până în prezent.

EVDOCHIA  DEDEȘCU  LOCATARĂ: „Aici drumul nu a fost reparat de 30 de ani, deși ne-au promis. Pe strada Orheiului tot drumul este rău.”

Femeile spun că în această regiune, majoritatea familiilor au cel puțin câte doi copii. Micuții însă nu au un loc pentru joacă amenajat. Până nu demult, aici era o zonă verde, dar cu venirea unui agent economic, locatarii au fost lipsiți și de asta.

„Aici a fost un teren foarte frumos, un parc. De când a început construcția asta s-a făcut și mai multă mizerie. Nu avem nici unde ieși cu copiii. Dorim un teren de joacă.”

„Noi avem două cereri scrise la primărie. Au venit și au promis că ceva vor face. Am avut adunare, iată chiar aici a fost. Tot noi am ieșit.”

Locatarii au venit și în susținerea vecinilor de pe alte străzi. Ei au menționat că strada Heciului, Sângereiului și Ștefan Neagu, sunt în aceeași situație deplorabilă. Ei așteaptă o reacție din partea autorităților, întrucât, în ultimii 30 de ani, au fost hrăniți doar cu vorbe.