O persoană a decedat, iar alte două au ajuns la spital după ce mașina în care se aflau s-a răsturnat. Șoferul a fugit de la locul accidentului

Două persoane au ajuns la spital, iar una a decedat pe loc după ce mașina în care se aflau s-a tamponat într-un obstacol. Tragedia s-a produs aseară, 14 ianuarie, în jurul orei 22:10, în satul Lebedenco, raionul Cahul. 

Potrivit oamenilor legii, care au fost anunțați de către un locuitor al satului Lebedenco, automobilul, de model Volkswagen Passat, era condus de un bărbat în vârstă de 28 de ani. În calitate de pasageri, în mașină se afla un bărbat în vârstă de 33 ani, o femeie în vârstă de 35 ani și un copil în vârstă de 8 ani, scrie tv8

Din motive necunoscute, conducătorul auto nu s-a isprăvit cu conducerea automobilului, a derapat de pe traseu și s-a inversat. În urma traumelor primite, femeia a decedat pe loc. Celor doi pasageri, bărbatului şi fetița de 8 ani, au primit ajutor medical. Ambii sunt în afara oricărui pericol fiind internați în Spitalul Raional Cahul.

După impact, conducătorul auto a părăsit locul accidentului. În urma desfăşurării acțiunilor de urmărire penală interprinsă, locul aflării acestuia a fost stabilit. Fiind testat cu alcooltestul „Drager” s-a constatat 0,76 mg/l, vapori de alcool în aerul liber expirat.

Persoana bănuită a fost reținută pentru 72 ore. Oamenii legii cercetează toate circumstanțele producerii accidentului.

Accident rutier