O geantă cu 40.000 de euro, găsită într-un autobuz. Cui îi aparţineau

O geantă cu bani, care conținea 40.000 de euro, a fost găsită într-un autobuz din oraşul Nimes, situat în sudul Franţei. Femeia care a uitat-o a avut un șoc atunci când a realizat că un moment de neatenție ar fi putut sa o coste scump, scrie publika.md.

Cu toate acestea, datorită onestităţii angajaţilor companiei de transport, ea a fost chemată să ridice geanta şi conţinutul acesteia de la poliţie.

Şoferul autobuzului a lăsat pur şi simplu geanta în depoul de autobuze după ce şi-a încheiat tura, fără să se uite ce conţinea.

Pentru a afla cine era proprietarul, geanta a fost deschisă de un alt angajat, care a găsit suma de 40.000 de euro în bancnote mici, precum şi documente vamale care dovedesc că banii au fost introduşi în mod legal în ţară, mai scriu sursele citate de Agerpres.

Foto: publika.md.
găsită într-un autobuz. Cui îi aparţineauO geantă cu 40.000 de euro