Mai multe zone din Cluj-Napoca şi din localităţile limitrofe au fost afectate, duminică seara, de o furtună puternică însoţită de grindină. Zeci de pompieri au intervenit toată noaptea pentru a îndepărta copacii doborâți de vijelie. Mai multe locuințe au rămas fără curent electric, scrie agora.md.
Până la miezul nopţii de duminică spre luni, la ISU Cluj au fost înregistrate 80 de solicitări, la care au intervenit 11 echipaje formate din 30 de pompier.
„După manifestările meteo extreme înregistrate pe parcursul serii, au fost preluate de către ISU Cluj peste 150 de solicitări, venite din municipiul Cluj-Napoca, pentru înlăturarea arborilor doborâți, a acoperișurilor sau elementelor de construcție afectate sau privind avarii ale rețelelor de distribuție a energiei electrice și gazului.
Astfel, au fost dislocate pentru a înlăturarea arborilor sau elementelor de construcții căzute peste autoturisme, locuințe sau instalații de distribuție a utilităților, 11 echipaje cu mijloace specifice (30 pompieri) din cadrul ISU Cluj, șapte echipaje ale Serviciului Spații Verzi din cadrul primăriei municipiului Cluj-Napoca (28 de specialiști), opt echipaje din cadrul asociației CERT (20 de voluntari), precum și echipe specializate din cadrul furnizorilor de utilități.
Echipajele ISU Cluj au desfășurat peste 50 de intervenții, la care se adaugă cele ale Serviciului Spații Verzi și asociației CERT.
Pe parcursul nopții două echipaje SAJ au transportat la spital pentru îngrijiri de specialitate două persoane care au suferit contuzii în urma căderilor elementelor de construcții. Acesta prezentau afecțiuni ușoare, la evaluarea primară”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.
De asemenea, s-a intervenit pentru îndepărtare arborilor din curtea secţiei de hematologie a Institutului Oncologic, pentru că blocau accesul ambulanţelor Echipaje.
Foto: agora.md.