Un cadru didactic de la o grădiniţă din China a fost condamnat la moarte pentru otrăvirea a 25 de copii, dintre care unul a decedat. Femeia ar fi recurs la acest gest pentru a se răzbuna pe colegul său, relatează digi24.ro
Un tribunal din provincia centrală Henan a anunțat că Wang Yun a pus azotit de sodiu în piureul pregătit pentru copiii colegului ei, după o ceartă cu acesta.
Incidentul a avut loc anul trecut, în luna martie. Rapoartele din acea perioadă spuneau că micutţii au început să vomite şi să leşine după ce au luat micul dejun. Un băiețel a fost în stare gravă şi, după zece luni petrecute în spital, a murit în ianuarie 2020, potrivit The Guardian.
Potrivit reprezentanților Tribunalului, Wang ştia că nitritul de sodiu este dăunător, dar a acţionat „fără a ţine seama de consecinţe”.
„Metodele şi circumstanţele criminale au fost extrem de dure, cu consecințe deosebit de grave şi a trebuit să fie aspru pedepsită conform legii”, se arată în hotărârea judecătorească.
De asemenea, tribunalul a decis că Wang şi managerul creşei să despăgubească familiile copiilor.
Nu a fost prima dată când Wang a folosit nitrit de sodiu pentru a otrăvi pe cineva, au spus autorităţile. În 2017, a pus nitrit de sodiu în cana soţului ei, provocându-i răni uşoare.
Nitritul de sodiu este utilizat pentru tratarea cărnii, dar poate fi toxic atunci când este ingerat în cantităţi mari.
Sursa: digi24.ro