Întreprinderea Municipală „Amenajarea teritoriului și Spații Verzi” continuă lucrările de amenajare a parcurilor, scuarurilor și zonelor publice din Bălți. Potrivit șefei întreprinderii, Svetlana Novicova, la amenajarea parcurilor este nevoie de cunoștințe în dizain, pentru a păstra esteticul în oraș. În parcul T. Șevcenco, muncitorii de la spații verzi au adus pământ negru, au plantat trandafiri, arbuști ornamentali, copaci și au instalat noi bănci și coșuri pentru gunoi.
Din ce în ce mai mulți locuitori din orașele mari aleg parcurile și scuarurile drept zone de recreere, iar acest lucru nu este deloc întâmplător, deoarece în orașele supra aglomerate de construcții, oamenii duc dorul spațiilor amenajate cu vegetație.
La moment lucrările sunt efectuate lucrări de-a lungul străzii Dostoievschi, unde vor fi plantate mii de trandafiri și zeci de specii de arbori, vor fi instalate bănci și urne pentru confortul și odihna localnicilor.
Svetlana Novicova a adăugat că anul acesta se planifică amenajarea parcului Victoriei și a zonelor de pe carosabil, unde lucrările au fost deja finalizate în cadrul programului Oraș pietonal. Sarcina principală este de a face orașul frumos și atractiv.
Svetlana Novicoca a menționat că experiența și calificările angajaților permit de a fi realizate lucrări de amenajare a teritoriului din parcuri și scuaruri la un nivel profesionist. În activitatea sa, întreprinderea municipală se bazează pe cele mai bune exemple de proiecte deja implementate. 40 de angajați și 8 unități de echipament ale întreprinderii „Amenajarea teritoriului și spații verzi” sunt implicați în lucrările de amenajare a orașului.