O categorie de pacienții infectați cu COVID-19 din R. Moldova vor fi tratați acasă

Sistemul medical din R. Moldova va implementa noi măsuri proactive pentru combaterea răspândirii infecției de COVID-19 de mâine, 10 aprilie.

Informațiile au fost prezentate în cadrul unei conferințe de presă de ministra Sănătății, Viorica Dumbrăveanu.

„Măsurile reprezintă o parte de control a scenariului COVID-19. Acestea au fost elaborate de mai mult timp”, a declarat Viorica Dumbrăveanu.

Totodată, ministra a anunțat că, din 10 aprilie, în R. Moldova se va implementa tratamentele la domiciliu a pacienților cu forme ușoare de COVID-19.

„De mâine, rolul medicului de familie este de a trata la domiciliu pacienții cu forme ușoare de COVID-19. Toți medicii au fost instruiți, iar de mâine toți pacienții care n-au maladii cronice vor fi tratați la domiciliu”, a precizat Tatiana Zatîc, șeful Direcţiei Asistenţă Medicală Primară.

Aceasta a precizat că tratamentul la domiciliu va fi monitorizat telefonic pe toată perioada de supraveghere de către medicul de familie. ,,Telefonic va fi efectuată supravegherea și monitorizarea pacienților. Pacientului îi va fi elaborată o fișă de monitorizare în care se va ține evidența pe parcursul a 14 zile”, a punctat Tatiana Zatîc.

Totodată, autoritățile precizează că pacienții vor fi spitalizați în dependență de mai multe criterii, iar persoanele de peste 60 de ani cu semne clinice, gravidele și copiii vor fi în continuare internate în spitale.

Medicii de familie, cei de la ambulanță și cei de la Centrul de triaj vor stabili dacă bolnavii întrunesc condițiile de internare.

Totodată, de mâine, la ora 08:00, va fi deschis centrul de triaj de la Moldexpo.

De asemenea, ministra a anunțat că din 10 aprilie, vor fi implicate aproape toate instituțiile medicale de pe teritoriul țării pentru tratamentul pacienților de COVID-19, iar testele vor fi făcute în mai multe laboratoare din țară (inclusiv la laboratorul ANSP, cel de la Bălți, Cahul, Republican și Spitalul de Dermatologie și Maladii transmisibile).

Potrivit datelor oficiale, la ora actuală, sunt înregistrate 1.174 de persoane testate pozitiv cu COVID-19.

Totodată au fost înregistrate deja 28 decese din cauza COVID-19, iar 50 de pacienți infectați s-au vindecat.

Sursa: stiri.md

acasăCOVID-19infectațipaciențiiR. Moldovatratați