Alexandra Chiabur, o pensionară din Chișinău, în vârstă de 66 de ani, a ajuns la marginea disperării. Plânge în hohote și spune că „este gata să se arunce peste balcon” după ce a fost amendată cu 22500 de lei pentru că ar fi încălcat regimul de izolare la domiciliu, impus de autorități. Femeia ar putea achita amenda doar dacă timp de aproape doi ani, ar strânge, în fiecare lună, pensia de 1300 de lei pe care o primește. Plânge cu disperare și spune că „nu-i rămâne decât să își pună capăt zilelor”.
De aproape șase ani, după decesul soțului, Alexandra Chiaburu locuiește singură într-un apartament din capitală. Copiii sunt stabiliți în Portugalia, de unde a revenit și ea la 14 martie 2020. Odată ajunsă în țară, femeii i s-a spus să se autoizoleze la domiciliu pentru 14 zile pentru a evita respândirea noului coronavirus.
„Da, stau până ce în casă, dar mor de foame, mor, nu am ce mânca, nu am nimic în casă!”
Deși nu avea produse alimentare în casă, pensionara afirmă că a ascultat smerită recomandările autorităților. „Aveam oleacă de moare, înmuiam pâinea în moare și mâncam”, mărturisește, plângând, pensionara. Povestindu-le polițiștilor despre faptul că stând în casă „moare de foame”, aceștia au sfătuit-o să se adrese vecinilor.
„Am venit acasă, m-a sunat medicul și m-a întrebat cum mă simt, dacă am febră sau alte simptome. I-am zis că nu am nimic, dar stau în casă, nu ies. Pe urmă, m-a sunat o domnișoară de la poliție și tot așa m-a întrebat. Și zic: „Da’, stau până ce în casă, dar zic, mor de foame, mor, nu am ce mânca, nu am nimic în casă!”. La care ea zice: „Hai mai răbdați oleacă, nu aveți vecini, nu aveți pe nimeni?”. A venit un vecin de peste drum și i-au spus ce să-mi cumpere prin telefon și a venit și mi-a adus pachetul”, relatează femeia.
La 30 martie însă pe numele Alexandrei a fost întocmit un proces contravențional în baza art. 761 al Codului Contravențional. În document scrie că aceasta „a încălcat regimul de carantină, ieșind la magazin” la data de 24 martie 2020. Pensionara neagă însă și afirmă că ar fi ieșit din apartament o singură dată, când a dus gunoiul în scara blocului. Femeia crede că atunci, unul dintre vecini, cu care ar fi avut anterior un conflict, ar fi sesizat poliția.
„M-am gândit să mă omor, atâta mi-a rămas”
Alexandra Chiabur are o pensie de 1300 de lei pe lună, iar dacă timp de aproape doi ani ar strânge, în fiecare lună, pensia pe care o primește, abia de ar reuși să achite achite amenda de 22 500 de lei impusă de autorități. Femeia plânge în hohote și spune că a ajuns la limita disperării. Relatează că nici măcar copiii nu o pot ajuta, întrucât ei nici măcar nu au bani să revină acasă.
„Mie deja mi-i indiferent, nu știu ce să fac. M-am gândit să mă omor, atâta mi-a rămas. Nu am mai mult nimic. Mai mult nu am nici o ieșire nimic. Eu nu am nici de pâine. Nu am nimic. Mă uit când la un balcon, când la altul. Mă gândesc cum mai repede să mă duc. Îmi gătesc hainele și încălțămintea și să mă duc. Dar la ce să trăiesc degeaba”, mărturisește, plângând în hohote, pensionara.
Declarația depusă de vecin, „să nu pună în pericol locatarii”
Ruslan Dereli, inspectorul superior din cadrul Inspectoratului de Poliție Rîșcani, susține că reprezentanții organelor de drept s-au autosesizat în urma unei declarații parvenite din partea unui vecin de-al Alexandrei Chiabur. Acesta le-a comunicat autorităților despre faptul că „femeia încalcă regulile de carantină”.
Ruslan Dereli, inspector superior în cadrul Inspectoratului de Poliție Râșcani: „Domnul Oleg Rusu a depus o explicație și noi conform legislației în vigoare, noi am înregistrat declarația dumnealui. Și ne-am autosesizat. După 14 zile de carantină, m-am apropiat la domiciliul dumneaei pentru a o audia și pentru a-i întocmi proces verbal. Dumneaei a refuzat categoric să semneze, să discute și mi-a spus să părăsesc locuința. A fost întocmit proces verbal și a fost expediat prin intermediul poștei. În așa caz, dacă ești în 14 zile de carantină, rogi rudele să-ți lase produsele la ușă, nu le deschizi ușa și să intre în apartament. Bine că dumneaei timp de 14 zile nu a avut simptome, nu a avut nimic. Eu sunt foarte bucuros. Dar noi ca colaboratori ai poliției, ce putem face în cazul dat, dacă vecinul a transmis o declarație. Eu înțeleg foarte bine totul, dar noi suntem obligați să înregistrăm toate sesizările cetățenilor. Dacă art. 761 prevedea preîntâmpinare, atunci eu le făceam la toți preîntâmpinare. Asta nu eu am emis așa decizie”, declară omul legii.
Contactat de Ziarul de Gardă, Oleg Rusu, vecinul Alexandrei Chiabur, a recunoscut că a anunțat organele de drept. El afirmă însă că și-ar fi dorit ca femeia să fie preîntâmpinată să nu iasă din casă pentru a nu pune în pericol locatarii.
„Eu am aflat că ea a venit de peste hotare din Portugalia. Eu am văzut-o că ea a ieșit o dată afară, pe urmă a chemat-o și iar a ieșit afară cu un domn. După asta o vecină de la noi a intrat la ea în apartament, dar nu are voie. Iresponsabilitate totală. Eu am anunțat organele și am rugat ca să fie preîntâmpinată să nu iasă din casă, să respecte cerințele. Eu am sunat și medicul de familie. Eu am scris o declarație, eu nu am solicitat să fie trasă la răspundere, am rugat să se ia măsuri, să-i aducă la cunoștință, încă o dată, să nu iasă din casă, să nu pună în pericol locatarii”, povestește vecinul pensionarei.
*De menționat este faptul că interfonul Alexandrei este deconectat. Astfel atunci când am vrut să intrăm în bloc, pensionara ne-a rugat să sunăm vecinii pentru a ne deschide ușa.
Natalia Moloșag, avocata Alexandrei Chiabur, a aflat despre situația în care s-a pomenit femeia de la voluntarii Direcției Generale Asistență Socială și consideră că „acesta este un abuz”.
„Procesul-verbal contravențional care i-a fost aplicat doamnei Alexandra Chiabur este unul ilegal în legătură cu mai multe circumstanțe. Și anume: În primul rând, după conținut și după formă, el nu corespunde prevederilor legii. Doi, față de doamna Alexandra este aplicată Dispoziția nr. 6 a CSE care a fost emisă și a intrat în vigoare din data de 26 martie și nicidecum doamnei nu-i putea fi aplicată ignorarea acestei dispoziții, pentru faptele care au fost comise în data de 24 martie. Și trei, articolul 761 nu conține componente a faptelor care se descriu în acest proces verbal față de doamna Alexandra”, a punctat aceasta.
Totodată, avocata susține că termenii de contestare a amenzilor prevăzuți de Comisia pentru Situații Excepționale (CSE), „sunt anticonstituționali” și „îngrădesc accesul persoanelor la justiție”. Aceasta subliniază că „CSE a stabilit aceste măsuri coercitive pe care poliția le aplică, însă nu au fost prevăzute mecanisme de apărare în cazul unor eventuale abuzuri care pot apărea în aceste situații”.
„Procesele acestea verbale conform dispozițiilor CSE, ele se contestă în termen de 24 de ore, dar cum pensionara care este sancționată pentru faptul că a ieșit după pâine în curte cu o amendă de 22 500 lei, cum doamna să conteste procesul acesta verbal? Cum să aibă acces la avocat sau la o consultație juridică? Ea respecta aceste condiții de izolare, nu iese din casă pentru că are și vârsta de risc. Dar cum omul să se apere în situația asta?”, întreabă avocata.
Natalia Moloșag consideră că trebuie să existe cel puțin o linie verde pentru soluționarea cazurilor juridice și să fie prevăzută posibilitatea de a contesta online aceste amenzi.
„Așa nu se face într-o țară normală”
O altă familie din satul Cosăuți, raionul Soroca, a fost amendată marți, 7 aprilie, cu 45 mii lei, după ce s-a pornit în oraș pentru a achita impozitele pentru întreprinderea individuală pe care o dețin, dar și factura de lumină. Femeia a relatat într-un filmuleț video pe Facebook despre cele întâmplate și se arată nemulțumită că organele de drept nu i-au putut explica despre cum este corect să procedeze în asemenea situații. „Adică cum, el e carabinier, e om de funcție, om de lege și el nu cunoaște legile, dar eu un om simplu care vreau să-mi fac datoria față de țara asta a noastră, eu trebuie să cunosc legile. Cine pe mine m-o informat? Nu m-o informat absolut nimeni. Așa nu se face într-o țară normală”, se arată indignată aceasta.
„În sat nu o putem achita factura de lumină pentru magazin, trebuie să facem transfer prin cont bancar pe care nu-l putem face în sat. Ne-am pornit la oraș ca să văd cum pot achita impozitele ca fondator și lumina, pentru că ni s-a spus că dacă nu achităm ne va fi deconectată lumina. Carantin(ă) nu carantin(ă), comunalele trebuie să le achităm”, a relatat femeia.
„Acesta este un atac politic”
Primarul orașului Sîngerei, Arcadie Covaliov, viceprimarul, Andrei Cucoș, dar și Lilia Țăbîrnă, lucrătoarea primăriei, la fel, au fost sancționați cu câte o amendă de 22500 lei după ce au oficiat o slujbă în stradă la data de 27 martie. Potrivit reprezentanților organelor de drept, aceștia ar fi încălcat Dispoziția CSE, care interzice adunarea în grupuri mai mari de trei persoane în locurile publice, din data de 26 martie.
Într-un filmuleț video publicat pe pagina sa de Facebook, primarul susține că nu este de acord cu aplicarea amenzii. Acesta spune că atunci când la inițiativa sa a fost oficiată slujba, nu cunoștea despre decizia CSE din 26 martie prin care sunt interzise adunările în grupuri mai mari de trei persoane. Totodată, Arcadie Covaliov precizează că a respectat toată măsurile prevăzute de CSE. Contactat de Ziarul de Gardă, primarul ne-a comunicat că atât el cât colegii săi vor contesta amenzile în instanța de judecată. Acesta consideră că ceea ce li se întâmplă este „un atac politic”.
„Am convenit cu cei doi preoți să organizăm slujba într-o zi de vineri, 27 martie, la ora 7:45. Eu nu eram în cunoștință de cauză, am auzit seara (26 martie, n.r.) că a fost o ședință a CSE, dar de fapt ultimul timp nu am timp să privesc presa, și în presă a ieșit domnul Chicu, prim-ministru și a anunțat, dar eu nu am privit în seara ceea comunicatul de presă a CSE a Chișinăului. Toate hotărârile și deciziile de la Chișinău vin prin poșta electronică dimineața. Eu am plecat atunci dimineața la măsura moral spirituală de la intrarea în oraș cu cei doi preoți și am luat un colaborator din primărie ca să filmeze, ca oamenii să stea liniștiți acasă și să asculte. Peste câteva clipe s-a apropiat și viceprimarul. Noi toți am mers în mașini aparte. Doamna Lilia stătea departe de noi și filma. Eu stăteam cu icoana și preoții departe de mine stăteau. Chiar dacă a ieșit această decizie a CSE în ajun, eu nu știam, dar chiar și dacă a ieșit, noi nu am încălcat absolut nimic”, relatează într-un filmuleț video de pe pagina sa de Facebook, primarul orașului Sîngerei.
O amendă contestată în instanța de judecată
Primarul de Sîngerei nu este unica persoană nemulțumită de amenda care îi este aplicată. Pe portalul instanțelor de judecată găsim o încheiere a Curții de Apel Chișinău în care este respinsă cererea de chemare în judecată înaintată de către Ilie Dimitriu împotriva CSE privind contestarea amenzii aplicate la data de 24 martie, în timp ce acesta intenționa să părăsească țara. În încheierea instanței se arată că bărbatul revenise în R. Moldova la data de 21 martie, iar la 24 martie acesta intenționa să părăsească țara. Respectiv, acestuia i-a fost aplicată o amendă în mărime de 22 500 lei, pentru că ar fi încălcat regimul de autoizolare la domiciliu.
„Prezentându-se la punctul de control pe direcţia ieşire din R. Moldova, încălcând regimul de autoizolare la domiciliu, manifestat intenția de a părăsi ţara, după ce a intrat în R. Moldova pe data de 21 martie”, scrie în încheierea instanței.
Contactat de Ziarul de Gardă, bărbatul a refuzat să vorbească, însă a menționat că „nu este de acord cu amenda și urmează să conteste încheierea instanței”.
Atenționat că ar putea fi amendat dacă va mai elibera certificate
Săptămâna trecută, Ion Mîrza, primarul satului Sofia, din raionul Hîncești, localitate care s-a aflat în carantină până la 4 aprilie, a fost atenționat că ar putea fi amendat cu 22 500 lei după ce a emis un certificat unui locuitor al satului prin care i-a permis acestuia să părăsească localitatea pentru a merge la medic. După ce un lucrător al unei stații peco a postat pe una dintre rețelele de socializare momentul în care locuitorul satului își alimentează mașina, primarul risca să primească amendă în baza art. 761 din Codul Contravențional, pentru eliberarea certificatelor cetățenilor aflați în zonă de carantină. Contactat de Ziarul de Gardă, Ion Mîrza a precizat că după ce a explicat colaboratorilor poliției că locuitorul satului suferă de diabet zaharat și avea nevoie de insulină, aceștia nu i-au aplicat amenda, dar l-au atenționat să nu mai emită certificate. Informația a fost confirmată și de Mariana Grama, secretara MAI.
„Nu i s-a aplicat amenda. Acesta a fost atenționat că dacă va mai proceda în așa mod și va mai elibera certificate cetățenilor care sunt din zonă de carantină, pentru a evita alte cazuri de răspândire a infecției, dumnealui va fi amendat cu 22 500 lei. Excepții au fost eliberarea certificatelor pentru agenții economici care au de prelucrat cu tehnica terenurile agricole”, a punctat secretara MAI.
Primarul satului Sofia a menționat că în localitatea sa au fost sancționate mai multe persoane pentru nerespectarea regimului de izolare, dar „pe merit” spune acesta.
„Accesul la Justiție este garantat pe teritoriul R. Moldova”
Fadei Nagacevschi, ministrul Justiției și membrul CSE, susține că „accesul la justiție este garantat pe teritoriul R. Moldova”. Totodată, afirmă că Dispoziția nr. 4 din 24 martie 2020 a CSE care prevede termenul de contestare a sancțiunilor în termen de 24 de ore din momentul afişării pe pagina oficială a Guvernului, „a fost verificată de către instanțele de judecată națională și a fost considerată absolut legală”.
„Noi nu am restricționat accesul la justiție, noi doar am făcut ordine și am reglementat în mod expres procedura de contestare a sancțiunilor care sunt aplicate pe perioada Stării de Urgență și care sunt legate nemijlocit de Starea de Urgență. Avem și căi de atac, avem și termenii de atac, totul este reglementat în mod conform și cetățeanul are acces la justiție, deja depinde de fiecare cum își exercită drepturile sale prevăzute de legislația în vigoare. Cine nu are posibilitatea să-și angajeze un avocat, este asistența juridică garantată de stat. Deci statul a asigurat tot pentru ca cetățeanul să poată să-și apere drepturile sale”, a punctat ministrul Justiției.
441 persoane sancționate pentru încălcarea restricțiilor impuse de CSE
Până la 9 aprilie, în Republica Moldova, au fost sancționate în total 441 persoane pentru nerespectarea măsurilor de sănătate publică impuse pentru prevenirea răspândirii virusului Covid-19. Potrivit Ministerului Afacerilor Interne (MAI), în ultimele 72 de ore, au fost aplicate amenzi în cazul a 68 de persoane fizice, dintre care patru preoți, dar și doi agenți economici care au încălcat restricțiile impuse de CSE.
În total de la declararea Stării de Urgență în R. Moldova, au fost aplicate sancțiuni în cazul a 17 biserici din țară care au desfășurat slujbe în această perioadă. Totodată, Mariana Grama, secretara MAI, a precizat că doar duminică, 5 aprilie, „au fost penalizați opt preoți care au desfășurat liturghiile și împărtășania, pe ascuns, la ora cinci dimineața”.
Nerespectarea măsurilor de profilaxie, prevenire sau combatere a bolilor epidemice, dacă aceasta a pus în pericol sănătatea publică se pedepsește cu amendă de la 22 500 lei la 25 000 de lei aplicată persoanei fizice, și de la 50 000 lei la 75 000 lei aplicată persoanei juridice.
Sursa: zdg.md