O adolescentă din Timișoara, al șaptelea caz de coronavirus confirmat în România

O adolescentă din Timișoara a fost confirmată pozitiv cu noul coronavirus. Ea va fi transferată la Spitalul Victor Babeș din oraș, anunță Grupul de Comunicare Strategică într-un comunicat de presă.

În urma testelor realizate la Timișoara, în cursul zilei de 5 martie 2020, asupra persoanelor cu care a intrat în contact tânărul de 16 ani, infectat cu noul coronavirus, a fost depistat un nou caz pozitiv, transmite Grupul de Comunicare Strategică.

„Persoana confirmată pozitiv cu noul coronavirus este o tânără, colegă de clasă a băiatului de 16 ani, care s-a aflat în proximitatea acestuia. Tânăra este transferată la spitalul Victor Babeș din Timișoara.

În cazul celorlalte 25 de persoane asupra cărora s-au realizat teste, contacți ai tânărului de 16 ani, rezultatele sunt negative. Persoanele menționate vor rămâne în continuare în izolare la domiciliu pentru o perioadă de 14 zile, conform măsurilor dispuse anterior.

În cursul dimineții de vineri va fi extinsă ancheta epidemiologică asupra persoanelor cu care a intrat în contact tânăra de 16 ani, fiind luate măsurile de izolare și de prelevare de probe.”,se arată în comunicatul remis presei.

Adolescenta din Timișoara este cel de-al șaptelea caz confirmat în România.

Sursa: rfi.ro

adolescentăconfirmatcoronavirusRomâniaTimișoara