Numărul spitalelor din Republica Moldova ar urma să fie redus de la 71 la 19. Aceste schimbări sunt prevăzute într-un proiect de reorganizare spitalicească, prezentat astăzi de Ministerul Sănătății, transmite radiochișinău.md.
Potrivit documentului, 4 instituții vor fi spitale centrale, 11 – regionale, 2 – speciale, unul pentru îngrijire cronică și un spital universitar.
Totodată, Republica Moldova va fi împărțită în 11 regiuni de sănătate, unde vor funcționa cele 11 spitale regionale. Autoritățile promit că fiecare pacient va avea în apropierea sa un spital, pe o rază de cel mult 70 de km sau o oră de deplasare.
De asemenea, se prevede reducerea numărului de locuri în spitalele din Republica Moldova, de la aproape 17 mii la 13 mii, iar unele servicii, precum cele de asistență medicală la naștere, vor fi prestate doar de spitalele regionale, astfel că autoritățile își propun să achiziționeze anual câte 100 de ambulanțe noi.
Din lipsă de bani pentru finanțarea proiectului, autoritățile intenționează să apeleze la susținerea partenerilor internaționali.