Numărul intoxicațiilor cu ciuperci crește

Numărul intoxicaţiilor cu ciuperci creşte alarmant. Doar în această lună au fost înregistrate 18 cazuri, printre care 5 la copii, informează noi.md.

Reprezentanţii Centrului Naţional de Sănătate Publică atenţionează oamenii despre cît de toxice pot fi unele ciuperci care, odată consumate, pot duce chiar la deces.

Pentru a preveni otrăvirea, specialiştii recomandă respectarea cîtorva reguli.Aceştia îndeamnă oamenii să nu procure ciuperci de pe marginea drumurilor, de la persoane necunoscute şi din locuri neautorizate.

De asemenea, nu se recomandă ca acestea să fie adunate, chiar şi cele pe care le cunoaşteţi, din parcuri sau de pe marginea traseelor.Dacă totuşi aţi consumat ciuperci şi prezentaţi simptome de vomă, ameţeală sau cefalee, trebuie să vă adresaţi de urgenţă la medic.

În ţară, pe parcursul acestui an, s-au înregistrat 35 de cazuri de intoxicaţii cu acest produs. În şapte cazuri au suferit copii.