Președintele Partidului Liberal Democrat, Dorin Chirtoacă a declarat pe rețelele de socializare, că a fost semnat un accord, privind constituirea unui bloc politic despre consolidarea partidelor unioniste. Dorin Chirtoacă s-a adresat către toate forțele politice unioniste în vederea susținerii acestei inițiative.
Vice-președintele Partidului Unității Naționale, Sergiu Burlacu a declarat că partidul pe care-l reprezintă nu va participa în acest bloc și nu va fi semnatar la nici o declarație.
Motivul| învocat este, că celelate partide unioniste nu au susținere din partea României, spre deosebire de PUN, președinte de onoare al căruia este – Traian Băsecsu.
Echipa BTV a efectuat un mini-sondaj despre atitudinea față de ideea unionistă, și opiniile s-au împărțit.