Noi condamnări au fost pronunțate în dosarul „Brăguță”. Astfel, din cei 13 gardieni care au fost condamnați, judecătorii au emis sentințe cu executare pentru doar patru dintre aceștia, transmite agora.md.
Sentința pronunțată astăzi, 4 iunie, de magistrații judecătoriei Buiucani, prevede faptul că opt gardieni au fost condamnați la câte trei ani de închisoare cu suspendare, unul a primit patru ani de închisoare cu executare, iar alți patru s-au ales cu câte trei ani și șase luni cu executare.
Avocatul familiei Brăguță, a declarat că va contesta decizia instanței, care poate fi atacată în termen de 15 zile.
Conform avocatei Asociației Promo-LEX, Victoria Donica (Gamurari), ”Suntem mulțumiți de sentința emisă. Conform acesteia putem menționa că mecanismul privind investigarea cauzelor de tortură din Republica Moldova este unul funcțional”. Totodată, avocata a precizat că ”familia victimei consideră că persoanele vinovate urmează a fi sancționate cu cea mai aspră pedeapsă și în urma studierii sentinței motivate, dar și a consultării prealabile cu succesorul părții vătămate, sentința va fi contestată la Curtea de Apel în partea individualizării pedepsei”.
În acest sens, inculpații au admis plasarea lui Andrei Brăguță în izolator dezbrăcat, fără haine, ciorapi și încălțăminte, fără a fi asigurat cu saltea și plapumă. Aceste condiții au cauzat victimei un prejudiciu corporal efectiv prin suprarăcirea organismului și au favorizat dezvoltarea bronhopneumoniei purulente bilaterale.
Andrei Brăguță, în vârstă de 31 ani, a decedat în condiții suspecte în penitenciar la 26 august, 2017, la mai puțin de două săptămâni după ce a fost reținut pentru depășirea limitei de viteză. Actul de expertiză medico-legală constată că victima a decedat la Penitenciarul spital din Pruncul din cauza unei pneumonii purulente, de care s-ar fi îmbolnăvit în detenţie. Mai multe secvențe video, dar și fotografii în care se văd echimoze pe corpul tânărului, arată că el a fost supus unor violențe în timp ce s-a aflat în custodia instituțiilor statului.
Foto: agora.md.