Deputații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) s-au întâlnit și au discutat cu parlamentarii Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) despre eventualele scenarii cu privire la declanșarea alegerilor parlamentare anticipate, înainte ca socialiștii să propună candidatura Marianei Durleșteanu la funcția de prim-ministră. Declarația a fost făcut de către deputatul PSRM, Grigore Novac, și confirmată de către exponentul PAS, Sergiu Litvinenco, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la postul de televiziune TV8.
Conform declarațiilor lui Novac, discuțiile nu au dat roade pentru că deputații PAS s-au opus propunerilor făcute de către formațiunea socialiștilor. De cealaltă parte, deputatul PAS, Sergiu Litvinenco susține că înțelegerea nu a avut sorți de izbândă după ce socialiștii au anunțat că Igor Dodon ar vrea să aibă o întrevedere cu președinta țării Maia Sandu. Ulterior, socialiștii au anunțat că o înaintează pe Mariana Durleșteanu la funcția de prim-ministră și lansează inițiativa de formare a unei majorități parlamentare, scrie realitatea.md.
„Socialiștii vor anticipate. Săptămânna trecută au fost discuții cu colegii din PAS unde s-a convenit asupra unui anumit scenariu pentru a ne apropia de alegerile parlamentare anticipate și iată urma să fie întărite de liderii formațiunilor politice. Nu a mers. Cei de la PAS nu au dorit să facă această înțelegere între lideri. Deciziile politice urmau să fie luate de lideri, urmau să decidă data și cum să se guverneze țara”, a spus Novac.
La rândul său, Sergiu Litvinenco a confirmat că au avut discuții între cele două formațiuni, precizând totodată și motivul pentru care nu s-a ajuns la o decizie convenabilă.
„Ne-am întălnit, am discutat acest lucru, două învestiri se resping și mergem la anticipate. A fost o propunere a lui Furculiță că Igor Dodon voia o întâlnire cu Maia Sandu. Asta a fost un pretext. Adevărata cauză este că probabil au văzut sondajele și acum Dodon are de ales: merg în alegeri și iau 10-15 mandate ori guvernează cu hoții de miliarde încă doi ani. Dodon a ales a doua opțiune”, a spus Litvinenco.
Referitor la noua majoritate parlamentară, Grigore Novag afirmă că aceasta există, iar legea în această privință trebuie respectată. „Există o majoritate formală pentru a respecta buchia legii. Acest exercițiu a fost pentru a respecta legea, pentru a înainta unu candidat la funcția de premier. Maia Sandu a jurat că va respecta Constituția, iar ea calcă prin străchini”, a afirmat deputatul socialist.
Amintim că, la 11 februarie curent, în timpul ședinței Parlamentului, Igor Dodon, liderul PSRM, împreuncă cu fracțiunea socialistă a anunțat că o înaintează la funcția de premier pe Mariana Durleșteanu, deși în sala plenului încă se examina programul de guvernare a Guvernului Gavrilița.
Ulterior, președintelefracțiunii socialiștilor, Corneliu Furculiță, a dat citirii unei declarații prin care s-a anunțat despre crearea unei majorități parlamentare, formată din PSRM-Partidul Șor-Platforma „Pentru Moldova”-deputații „neafiliați” și independenți, în susținerea candidaturii Durleșteanu.
În aceeași zi, Platforma DA a propus președintei țării candidatura lui Andrei Năstase la funcția de prim-ministru. Seara, în aceeași zi, Maia Sandu, a respins ambele candidaturi, deși conform Constituției ea era obligată să accepte cel puțin canidatura Marianei Durleștanu, întrucât majoritatea parlamentară nou creată au anunțat că o să susțină învestirea acesteia.
Maia Sandu a preferat să o înainteze repetat pe Natalia Gavrilița.