Șoferul automobilului Audi, implicat în accidentul rutier de pe traseul Chișinău-Ștefan Vodă, a fost reținut pentru 72 de ore. Despre acest lucru a anunțat Inspectoratul Național de Securitate Publică (INSP).
Potrivit INSP, în urma impactului 13 persoane, dintre care 3 în stare gravă au fost transportate la spitalul raional Ștefan Vodă.
Menționăm că în dimineața zilei de 9 august, pe traseul Chișinău-Ștefan Vodă s-a produs un accident rutier cu implicare a trei automobile. Un microbuz de rută a fost tamponat din spate de un automobil de model, Audi, înmatriculat în Elveția, la volanul căruia se afla un bărbat de 37 ani. În consecință microbuzul s-a inversat, iar automobilul de marca Kia, condus de un bărbat de 58 ani din Ștefan Vodă, având un pasager, care venea din sensul opus a fost proiectat în afara carosabilului.
Fiind testat alcoolscopic, șoferul automobilului Audi era în stare de ebrietate.
Sursa: newsmaker.md