36 de salvatori, pompieri, polițiști și militari supraveghează respectarea regimului de carantină instituit în localitatea Brînzeni, raionul Edineț. La intrarea în localitate au fost amplasate trei posturi, cu zece unități de tehnică.
„Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), dar și ai Forțelor Armate, au menirea de a menține securitatea cetățenilor și de a acorda suportul necesar autorităților publice la fața locului. La intrarea în localitate sunt amplasate corturi, iar accesul este permis doar echipelor de urgență, dar și celor care mențin infrastructura localității”, a menționat IGSU într-un comunicat.
De asemenea, echipaje mobile cu autospeciale de intervenție vor difuza spoturi de avertizare pentru atenționarea cetățenilor.
„Persoanele sunt rugate să rămână acasă, să păstreze distanța socială și să anunțe autoritățile în caz de suspecție de infectare cu noul virus COVID-19. În caz de situații de risc, oamenii pot suna la Serviciul 112. Potrivit IGSU, astfel de măsuri vor continua în localitate pe toată perioada de menținere a carantinei”, se mai spune în comunicat.
Amintim că satul Brînzeni din raionul Edineț a intrat în carantină pe 20 aprilie. Asta după ce la Internatul Psihoneurologic din localitate au fost testate pozitiv cu COVID-19 în jur de 70 de persoane, inclusiv lucrători medicali.
Sursa: agora.md