Navalnîi primește sprijin din Germania. Un avion medical se va deplasa către Rusia pentru a-l aduce la Berlin

Un avion medical se va deplasa din Germania spre Rusia, pentru a-l transporta la Berlin pe opozantul Aleksei Navalnîi, care în prezent este în comă, a anunţat joi seară ONG-ul german care a închiriat aparatul de zbor.

“Vom trimite la miezul nopţii un avion-ambulanţă cu echipament medical şi specialişti cu care Navalnîi va putea fi adus în Germania”, a declarat preşedintele ONG-ului Cinema for Peace, Jaka Bizilj.

El a precizat că speră să obţină acordul diferitelor autorităţi ″în cursul serii” de joi pentru a putea încheia cu bine întreaga operaţiune.

Aleksei Navalnîi, internat la terapie intensivă, în stare gravă

Liderul opoziţiei ruse Aleksei Navalnîi a fost internat joi într-un spital din Siberia, cu simptome a ceea ce purtătoarea sa de cuvânt califică drept “otrăvire”, după ce avionul în care se afla acesta a aterizat de urgenţă, a informat Reuters.

Aleksei NavalnîiGermania