NATO condamnă atacul asupra lui Navalnîi și cere judecarea vinovaților

Consiliul Atlanticului de Nord, principalul organism de luare a deciziilor al NATO, a condamnat vineri tentativa de asasinare a liderului opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, cu un agent neurotoxic din clasa Noviciok, şi a cerut aducerea în faţa justiţiei a celor vinovaţi de acest atac, informează EFE şi Reuters, potrivit Agerpres.

„Astăzi (vineri – n.r.), toţi aliaţii au condamnat la unison acest atac. Folosirea oricărui tip de armă chimică dovedeşte o listă totală de respect faţă de viaţa omenească şi reprezintă o încălcare inacceptabilă a normelor şi regulilor internaţionale”, a declarat secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg, la finalul reuniunii Consiliului Atlanticului de Nord.

Aliaţii NATO au mai căzut de acord că Rusia trebuie să coopereze pe deplin cu o anchetă imparţială privind otrăvirea lui Navalnîi şi care să fie condusă de Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice.

„Aliaţii NATO sunt de acord că Rusia trebuie să răspundă acum la întrebări serioase, iar guvernul rus trebuie să coopereze pe deplin cu Organizaţia pentru Interzicerea Armelor Chimice în cadrul unei investigaţii internaţionale imparţiale”, a transmis secretarul general al NATO.

Liderul opoziției ruse Aleksei Navalnîi a fost otrăvit cu un agent chimic neurotoxic din grupa noviciok, a anunțat miercuri guvernul german. Noviciokul este o neurotoxină despre care s-a mai vorbit și în cazul otrăvirii fostului spion rus Serghei Skripal și a fiicei acestuia, în 2018, în Marea Britanie.

Aleksei Navalnîi este tratat în prezent într-un spital din Berlin, după ce luna trecută și-a pierdut cunoștința în timp ce era la bordul unui avion ce decolase din orașul siberian Tomsk. Înainte de îmbarcare, opozantul rus băuse un ceai la o cafenea din aeroport.

Sursa digi24.ro

NATO condamnă atacul asupra lui Navalnîi și cere judecarea vinovaților