MOTIVUL PENTRU CARE ARSENI IAȚENIUK ȘI-A DAT DEMISIA
Primul ministru al Ucrainei, Arseni Iațeniuk, criticat pentru întârzierea reformelor, și-a anunțat demisia duminică după două luni de presiuni din partea partenerilor săi de coaliție de a renunța la conducerea executivului, relatează EFE și Reuters.
„După ce am făcut totul pentru a asigura stabilitatea țării și a construi o tranziție cât mai calm posibilă, am decis să părăsesc postul de prim ministru al Ucrainei”, a declarat el, în timpul unei emisiuni a televiziunii ucrainene, potrivit AFP.
„Am luat decizia de a demisiona. O voi prezenta marți, 12 aprilie, parlamentului”, a anunțat Iațeniuk în cadrul emisiunii „Zece minute cu primul ministru” reluată de mai multe posturi de televiziune din Ucraina.
Acest anunț intervine la mai puțin de două luni după ce Arseni Iațeniuk a supraviețuit unei moțiuni de cenzură în parlament, care nu a reușit să adune voturile necesare pentru a-l demite în ciuda apelul făcut de șeful statului, Petro Poroșenko, de a demisiona după o serie de scandaluri de corupție.
Demisia sa urmează să fie aprobată marți de parlament (Rada Supremă), dar Petro Poroșenko l-a desemnat deja pe actualul președinte al legislativului ucrainean, Volodimir Groisman, pentru a-i succede în funcție, consemnează Agerpres.
„Începând de astăzi, eu îmi consider misiunea ca fiind mai largă decât prerogativele mele în calitate de șef al guvernului”, a spus în continuare Arseni Iațeniuk.
Acesta nu a precizat însă rolul pe care intenționează să și-l asume de acum înainte în politica ucraineană.
Aflat în post de doi ani și mult timp curtat de Occident, Arseni Iațeniul este foarte criticat de câteva luni pentru insuficiența reformelor promise și pentru presupusa apărare a intereselor oligarhilor.
REGIMUL FĂRĂ VIZE PENTRU UCRAINENI, SUB SEMNUL ÎNTREBĂRII
Comisia Europeană va propune în această lună acordarea regimului fără vize pentru ucraineni în ciuda unui vot într-un referendum olandez împotriva unui acord UE-Ucraina parțial motivat de ostilitatea față de migrație, a declarat o sursă europeană citată de Reuters, fără a o identifica.
Președintele Comisiei Europene a promis președintelui ucrainean Petro Poroșenko în martie că executivul UE va prezenta propunerea așteptată cu nerăbdare în aprilie, oferind ucrainenilor beneficiul cel mai tangibil al unor legături mai strânse, într-un moment când un acord de liber schimb încă nu a dat roade pentru economia lor.
„S-ar părea că îi ignorăm pe alegătorii olandezi, dar noi trebuie să ne ținem de cuvânt față de Ucraina, care și-a îndeplinit condițiile„, a declarat această sursă.
Propunerea trebuie aprobată cu o majoritate calificată de statele membre UE și de Parlamentul European pentru a intra în vigoare.
Potrivit acestei surse, Comisia ar include o anumită formă de salvgardare care să permită țărilor UE să restabilească temporar vize în cazul unei creșteri bruște a migrației.
Ucraina are o populație de aproximativ 45 de milioane de locuitori. Anexarea Crimeii de către Rusia în 2013 și luptele cu separatiștii proruși în estul Ucrainei nu au condus până în prezent la un exod masiv din țară, potrivit oficialilor UE.
Olandezii au votat cu 61% săptămâna trecută într-un referendum non-obligatoriu cerut de eurosceptici pentru a respinge acordul de asociere asupra unor legături politice, de securitate și comerciale mai strânse între Kiev și blocul celor 28 de națiuni, amintește Reuters.
Mai puțin de o treime din electorat a participat, dar prezența la vot a fost puțin peste cele 30 de procente necesare pentru ca rezultatul să fie valabil.
Ucraina nu este singura țară așteptând nerăbdătoare regimul fără vize. Liderii UE au promis să accelereze liberalizarea vizelor pentru Turcia, vizând un acord până la sfârșitul lunii iunie dacă Ankara îndeplinește mai multe condiții. Comisia lucrează de asemenea la o propunere sensibilă din punct de vedere politic pentru a-l extinde la Kosovo, amintește Reuters.
DAVID CAMERON PORNEȘTE ANCHETAREA AFACERII „PANAMA PAPERS”
Premierul britanic, David Cameron, a anunțat că va creea un „grup de lucru” pentru a ancheta dezvăluitile din scandalul „Panama Papers” în care apare și el că ar fi făcut evaziune fiscală, notează AFP.
„Acest grup de lucru va reuni cei mai cunoscuți experți britanici pentru a se ocupa de orice posibilă greșeală în cadrul (afacerii) Panama Papers”, a transmis David Cameron printr-un comunicat.
Conform acestuia, acest grup de lucru va fi condus în comun de agenți ai fiscului britanic și Agenției Naționale împotriva Criminalității (NCA), cu sprijinul Oficiului pentru Fraude Grave (SFO) și al jandarmului financiar al Marii Britanii, Financial Conduct Authority (FCA), potrivit agerpres.ro.
În comunicat mai este specificat faptul că grupul operativ va fi finanțat cu 10 milioane de lire pentru a-și începe activitatea.
Vă reamintim că, în urma scandalului „Panama Papers” au apărut informații potrivit cărora David Cameron a recunoscut că a deținut o cotă de acțiuni în fondul de investiții offshore al tatălui său.
INCENDIU DE PROPORȚII ÎN INDIA, SOLDAT CU PESTE O SUTĂ DE MORȚI
106 persoane au murit şi peste 300 au fost rănite în India într-un incendiu care s-a declanşat în momentul unui foc de artificii într-un templu din sudul ţării, potrivit The Indian Express. Tragedia a avut loc în timpul unui festival religios ce marca Anul Nou indian.
Incendiul a izbucnit la templul Puttingal din Kollam, în statul Kerala, în jurul orei 3:00. O scânteie ar fi căzut pe un material inflamabil, sub care erau depozitate alte artificii, în aer liber. Peste 10.000 de persoane erau prezente în momentul declanşării incendiului, potrivit presei locale.
Incendiul s-a extins spre templu prinzându-i practic ca într-o capcană pe cei aflaţi acolo, informează Gândul.
Clădirea s-a prăbuşit, cauzând majoritatea deceselor. Premierul Narendra Modi a venit la faţa locului. „Este sfâşietor şi dincolo de cuvinte”, a scris el pe twitter.
Potrivit presei locale, poliţia nu autorizase focul de artificii care a declanşat tragedia.
CEL MAI MARE ZGÂRIE-NORI DIN LUME VA FI CONSTRUIT ÎN DUBAI
Grupul Emaar, cel mai mare dezvoltator imobiliar din Emiratele Arabe Unite, și-a anunțat duminică intenția de a construi la Dubai un nou zgârie nori mai înalt decât actualul Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume cu 828 de metri, informează AFP.
Președintele Emaar Properties, Mohammed Alabbar a precizat că noul zgârie nori, al cărui cost este estimat la aproximativ un miliard de dolari, va fi ”puțin mai mare” decât Burj Khalifa. Alabbar a mai spus că noua clădire va fi gata înainte de Expoziția Mondială din 2020, iar înălțimea exactă nu va fi dezvăluită înainte de finalizare.
Conceput de renumitul arhitect Santiago Calatrava Valls, noul zgârie nori, denumit „The Tower”, va avea o platformă de observare precum și 18-20 de etaje care vor găzdui restaurante și hoteluri. Turnul va avea forma unui minaret și va fi fixat de sol cu ajutorul cablurilor.
Burj Khalifa, cea mai înaltă clădire din lume în prezent, a costat 1,5 miliarde de dolari. Inaugurat în 2010 acest zgârie nori este una din bijuteriile emiratului Dubai care în 2015 a atras peste 14 milioane de turiști.