Astfel, cetățenii care sosesc în Spania pe cale aeriană nu mai trebuie să prezinte un certificat care atestă vaccinarea completă împotriva COVID-19, un test negativ PCR sau antigen sau un certificat de recuperare post-COVID-19, transmite Știri.md.
Potrivit Ambasadei, în schimb este obligatoriu ca toate persoanele care călătoresc spre Spania, pe cale aeriană sau maritimă, să completeze, cu maximum 48 de ore înaintea călătoriei, un formular privind starea de sănătate prin intermediul aplicației Spain Travel Health (SpTH) sau a paginii de internet www.spth.gob.es.
Misiunea diplomatică mai menționează că, în situația în care pasagerul este minor sau o persoană dependentă, formularul poate fi completat de către tutore, care va fi responsabil pentru veridicitatea informațiilor furnizate.
„Ulterior completării formularului, se va genera un cod unic QR de sănătate, care va trebui prezentat (digital sau pe suport hârtie) la controlul de sănătate efectuat în aeroportul/portul de destinație.
Acest regim este susceptibil de schimbări săptămânal, de aceea recomandăm să urmăriți pagina și contul de Facebook ale Ambasadei pentru a fi la curent cu actualizările”, se mai arată în mesajul Ambasadei.
Foto: Știri.md.