Moldovenii, care revin acasă de Crăciun, vor fi obligați să stea în carantină?

Prim-ministrul Republicii Moldova, Ion Chicu, a vorbit în cadrul unei emisiuni la un post privat de televiziune despre moldovenii de peste hotare, care urmează să revină acasă în pragul sărbătorilor de iarnă. Invitat la emisiunea Puterea a Patra la N4, Ion Chicu a spus că speră că cetățenii moldoveni sunt responsabili și vor lua în calcul situația epidemiologică din țară și din statele din care urmează să revină, transmite Știri.md.

„Eu sper că cetățenii noștri, în primul rând din Europa, vor avea posibilitatea să ajungă la aeroport, fără ca să încalce regulile de carantină de acolo (n.r. din țara din care revin). O buna parte din țările europene au introdus acel blestemat lockdown, pe care l-au avut în primăvară.

De aceea apare întrebarea dacă vor putea veni… Sperăm că vor putea veni. Aceste norme de carantină care sunt introduse, cunoașteți că noi avem o listă cu țările din zona verde, zona roșie, în funcție de această o să se decidă. Poliția nu reușește să îi urmărească pe toți. Pandemia va influența obiceiurile noastre tradiționale și de Crăciun”.

Întrebat dacă se examinează varianta de a anula aceste 14 zile de autoizolare, Chicu a răspuns:

„Nu examinăm varianta de a anula izolarea, până când nu va apărea un trand descendent de număr de cazuri. Din câte ați văzut, începând cu săptămâna trecută, noi am revenit pe trendul ascendent. Numărul de cazuri crește. E adevărat că nu așa ca în Europa, dar oricum crește și nu trebuie să ne facem iluzii, de aceea trebuie de protejat.

Sursa: știri.md

c arantinaIon ChicuPrim-ministrul Republicii Moldova