Republica Moldova se află abia pe locul 20 în clasamentul celor mai mari producători de vin din lume, în scădere cu câteva poziţii comparativ cu anul 2013, potrivit datelor preliminare publicate de Organizația Internațională a Viei și Vinului (OIV), scrie allmoldova.com.
Potrivit OIV, în anul 2016 Republica Moldova a produs doar 1,5 milioane hectolitri de vin, în scădere cu circa 7% faţă de 2015 şi cu 40% comparativ cu anul 2013.
Cum Rusia ne-a lăsat fără circa 1,5 miliarde de dolari
Ca urmare a acestei scăderi abrupte, Moldova a fost întrecută în clasament de state precum Noua Zeelandă, Serbia şi Austria.
Pentru anul 2017, OIV prognozează o creştere cu 20% a producţiei de vin până la 1,8 milioane de hectolitri.
Astfel Moldova, alături de Portugalia, România, Ungaria și Austria au fost singurele țări din Europa a căror producție de vin a crescut comparativ cu 2016, potrivit estimărilor preliminare publicate de Organizația Internațională a Viei și Vinului.
Aceasta estimează că producția mondială de vin a scăzut cu 8,2% în 2017, până la 246,7 milioane hectolitri, cel mai redus nivel înregistrat după 1961.
OIV subliniază că scăderea producţiei mondiale de vin a fost cauzată de condiţiile meteo nefavorabile cu care s-au confruntat principale trei ţări producătoare din Europa, Italia, Franţa şi Spania.
Conform estimărilor OIV, producţia Italiei a scăzut cu 23%, până la 39,3 milioane hectolitri, în timp ce producţia Franţei s-a redus cu 19%, până la 36,7 milioane hectolitri, iar cea a Spaniei a scăzut cu 15%, până la 33,5 milioane hectolitri.
În schimb, producţia de vin a României a crescut cu 64% comparativ cu 2016, de la 3,3 până la 5,3 milioane hectolitri, ceea ce o plasează pe locul 13 în topul celor mai mari producători mondiali.
Cea mai mare creştere procentuală a fost înregistrată în Brazilia, unde producţia de vin a crescut cu 169%, până la 3,4 milioane hectolitri.
Pe partea de consum mondial de vin, OIV estimează că în 2017 acesta se va situa într-un interval cuprins între 240,5 și 245,8 milioane hectolitri, adică o medie de 243,2 milioane hectolitri.
Aceste cifre preliminare nu includ însă și date cu privire la China, care este al șaptelea producător mondial, în cazul căreia OIV estimează că producția a rămas stabilă comparativ cu cea de 11,4 milioane hectolitri înregistrată anul trecut.