Asociațiile de business susțin că Regulamentul privind modul de declarare a valorii în vamă a mărfurilor are mai multe deficiențe. Aceștia solicită autorităților să modifice documentul pentru că unele prevederi ar permite organului vamal să interpreteze normele abuziv.
O solicitare a mediului privat este elaborarea unor norme ce ar permite vămuirea cantității bunurilor efectiv aflate în camion, în baza actului de control prealabil sau în baza actului de control fizic, fie că s-a depistat marfă în minus sau în plus.
Într-o scrisoare, adresată autorităților, Camera de Comerț Americană din Moldova solicită eliminarea din Regulament a prevederii potrivit căreia: ”în cazul în care, până la punerea mărfurilor în liberă circulaţie, se constată pe baza actului de control fizic sau actului de verificare prealabilă, că, cantităţile de marfă efectiv stabilite sunt mai mici comparativ cu cantităţile înscrise în documentele aferente tranzacţiei de import, valoarea în vamă se determină potrivit datelor din actele care au însoţit marfa. Recalcularea valorii în vamă şi, respectiv, a drepturilor de import se efectuează la solicitarea scrisă a declarantului”, notează bizlaw.md.
Agenții economici susțin că, în practică, întâmpină dificultăți și reticențe din partea colaboratorilor vamali în ceea ce privește emiterea deciziilor de regularizare și returnare a taxelor achitate în plus.
Reprezentanții mediului de afaceri sunt nemulțumiți și de modul în care Serviciul Vamal calculează tarifele pentru transport în cazul în care acesta este gratuit sau este asigurat de către cumpărător.