Ministerul Justiției a pregătit un proiect de lege de completare a Codului Penal cu un articol care-i vizează pe participanții și organizatorii curselor auto ilegale. Prevederile conțin sancțiuni sub formă de amendă, muncă neremunerată în folosul comunităţii, privarea de dreptul de la conduce unități de transport și chiar închisoare, în funcție de gravitatea acțiunilor și consecințelor participării la astfel de curse, transmite cotidianul.md.
Astfel, alineatul 1 al noului articol prevede că participarea șoferilor la întreceri, concursuri sau antrenamente neautorizate pe drumurile publice se pedepseşte cu amendă de până la 650 unităţi convenţionale (n.r. – până la 32,500 de lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani.
Acțiunea prevăzută mai sus, ce a cauzat din imprudenţă o vătămare medie a integrităţii corporale sau a sănătăţii, se pedepseşte cu amendă de până la 700 unităţi convenţionale (n.r. – până la 35.000 de lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 3 ani cu (sau fără) privarea de dreptul de a conduce mijloace de transport pe un termen de până la 2 ani.
Totodată, acțiunea de la alineatul 1, săvârşită în stare de ebrietate, se pedepseşte cu amendă în mărime de la 950 la 1350 unităţi convenţionale (n.r. – de la 47.500 la 67.500 de lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 200 la 240 de ore sau cu închisoare de până la 4 ani, în toate cazurile cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Dacă acțiunea prevăzută la alineatul 1 a provocat vătămarea gravă a integrității corporale sau a sănătăţii sau decesul unei persoane, vinovatul va fi pedepsită cu închisoare de la 3 la 7 ani cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
În ceea ce privește organizarea întrecerilor, concursurilor sau antrenamentelor neautorizate pe drumurile publice, se propune ca această acțiune să fie pedepsită cu amendă de la 1350 la 1500 unităţi convenţionale (de la 67.500 la 75.000 de lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore sau cu închisoare de la 1 la 2 ani.
Iată redacția articolului cu care ar urma să fie completat Codul Penal:
Ministerul Justiției atestă o creștere accentuată a popularității curselor stradale
Potrivit Ministerului Justiției, prin curse ilegale se înțelege, de obicei, o formă nesancționată și ilegală de curse auto care au loc pe drumurile publice.
„Cursele ilegale sunt asociate nu numai cu siguranța rutiere și a traficului și cu riscul de provoca vătămări grave ale integrității corporale sau chiar decesul persoanei. Acesta este de asemenea legat de comportamentul antisocial, daune aduse proprietății și asociat cu consumul de alcool și substanțe narcotice.
Prin urmare, este de responsabilitatea statului să întreprindă măsuri pentru a aborda problema curselor stradale ilegal și a comportamentului asociat cu acestea.
În ultima perioadă de timp se atestă o creștere accentuată a popularității curselor stradale atât la nivelul statelor europene cât și la nivel național”, susține Ministerul Justiției.
Potrivit notei informative a proiectului, subiecți ai infracțiunii pot fi persoanele care la momentul săvârșirii faptei au atins vârsta de 16 ani și se aflau la volanul mijlocului de transport.
Sunt vizați și cei care nu au permis de conducere
Potrivit reglementărilor propuse, este suficient ca făptuitorul să conducă de facto un mijloc de transport, chiar dacă această calitate nu se sprijină pe o recunoaștere oficială.
„Lipsa permisului de conducere nu poate servi ca temei pentru liberarea făptuitorului de răspundere penală, nu contează nici faptul dacă conducătorul mijlocului de transport este sau nu proprietarul acestuia”, se arată în nota informativă a inițiativei legislative.
Documentul se află la etapa dezbaterilor.
Comentarii și recomandări la proiect pot fi expediate în adresa Ministerului Justiției până la 12 iunie curent.
Amintim că în noaptea de 16 spre 17 mai curent, un Audi S8 a provocat un grav accident rutier, în urmă căruia au murit două persoane. Potrivit Poliției, automobilul a intrat cu viteză excesivă în intersecția bd. Ștefan cel Mare cu strada Ismail, în timp ce se întrecea cu o altă mașină, care a reușit să frâneze la timp, oprindu-se până la intersecție.
În serile ce au urmat, polițiștii au efectuat mai multe razii pentru a zădărnici intenția mai multor șoferi de a participa la curse ilegale în Chișinău și în împrejurimile Capitalei.
Sursa: cotidianul.md.