Proiectul de modificare a Legii privind administrarea și deetatizarea proprietății publice va fi supus votării în plen, în cea de-a doua lectură, după ce Comisia parlamentară economie, buget și finanțe a aprobat astăzi raportul asupra proiectului în cauză. Acesta reglementează, inclusiv, privatizarea încăperilor nelocuibile proprietate publică date în locațiune, transmite MOLDPRES.
Documentul prevede, printre altele, extinderea de la unu la trei ani a termenului contractului de locațiune a activelor neutilizate ale întreprinderilor de stat sau municipale și ale societăților comerciale cu capital integral sau majoritar public neincluse în listele bunurilor nepasibile de privatizare. Excepție constituie activele din cadrul parcurilor industriale.
Termenul maxim de trei ani este unul optim pentru un contract de locațiune, acesta ar permite ambelor părți ale raportului juridic să-și planifice activitatea, respectiv veniturile și cheltuielile, argumentează autorul inițiativei legislative, deputatul Fracțiunii PAS, Vladimir Bolea.
O altă problemă abordată în proiect este cea a privatizării încăperilor nelocuibile date în locațiune. Potrivit documentului, obiectivele respective se privatizează în modul stabilit de Guvern. Prețul inițial de privatizare a încăperilor nelocuibile se determină în funcție de valoarea lor de piață, definită în raportul de evaluare întocmit de evaluator.
Documentul conține lista obiectivelor nepasibile de privatizare. Printre acestea sunt bunurile imobile care constituie patrimoniu cultural național, cu excepția celor permise pentru vânzare/cumpărare; bunurile imobile în a căror privință sunt adoptate decizii de demolare în conformitate cu planul general de dezvoltare a localității; încăperile amplasate pe traseele rețelelor inginerești, în pasajele subterane pentru pietoni și în alte locuri de uz comun; încăperile al căror cost a fost inclus în costul unor alte bunuri care se privatizează ș.a.
”Operarea acestor modificări va asigura privatizarea încăperilor nelocuibile date în locațiune conform prevederilor generale, astfel, se va garanta respectarea principiului transparentei în administrarea proprietății publice și principiului egalității în drepturi a cetățenilor”, se arată în nota informativă la proiectul de lege.
”Actualitatea proiectului este extrem de importantă, se anulează o schemă de delapidare a proprietății publice”, a subliniat Vladimir Bolea.
Proiectul a fost aprobat în prima lectură la 4 martie curent.
Foto: Parlament