Catedrala cu hramul Adormirea Maicii Domnului din Drochia este una dintre cele mai mari și mai impresionante catedrale din Republica Moldova. A fost construită după modelul slav, de meșteri ucraineni din Vinița. Interiorul este pur românesc, iar mobilierul și iconostasul sunt făcute la comandă la Mănăstirea Plumbuita din București.
Se face însă unică prin frescă, tehnica de a picta cu culori dizolvate în apă de var pe un zid cu tencuiala încă udă, care se întinde pe circa 3 mii de metri pătrați. Este considerată una din cele mai frumoase creații ale pictorului român Petre Achițenie și a fiului său Ionuț Laurențiu Achițenie, care a lucrat la catapeteasmă, ne povestește parohul bisericii Pavel Vuluță.
Catedrala din Drochia are două niveluri. La demisol se află „biserica de iarnă”, unde s-a slujit mulți ani, până ce întregul edificiu a fost gata. Lăcașul de deasupra, pictat de cei doi artiști români, te înfioară încă de la primul contact vizual. Practic, nu este loc pe perete unde să nu fi fost pictată o scenă biblică ori un sfânt.
Forma și amplasarea turlelor a gândit-o și elaborat-o însuși preotul Pavel Vuluță, iar ideile sale au fost materializate de meșterii din Tighina. Cele cinci cupole simbolizează pe Iisus Hristos și pe cei patru evangheliști.
Cu mult timp în urmă pe locul actualei catedrale a fost o biserică de lemn, în care s-a slujit vreo câteva zeci de ani, dar pe urmă, în U.R.S.S., ea a fost închisă, și o perioadă a fost folosită ca depozit, ca sală sportivă și apoi a fost demolată. În 1989, un grup de inițiativă, în frunte cu dna Elena Bodiu, a început să cerceteze ce era cu biserica veche și să facă demersuri către executivul raional Drochia, pentru construcția uneia noi. După multe încercări și cu susținerea oamenilor de bună credință, în 1998 în nordul țării se deschide o catedrală de toată frumusețea.
Numele pictorului Petre Achițenie și al feciorului său, Ioan, au fost înveșnicite într-o inscripție din catedrală, alături de numele părintelui Pavel Vuluță și ale tuturor ctitorilor catedralei.