Miniștrii apărării ai României și R. Moldova au convenit asupra consolidării dialogului interstatal pe segmentul militar

Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi a avut astăzi o convorbire telefonică cu Ministrul Apărării Naţionale din România Nicolae-Ionel Ciucă, în cadrul căreia cei doi au discutat despre obiectivele şi iniţiativele instituţiei de apărare, scrie deschide.md.

„L-am informat pe domnul Ciucă că, pe parcursul mandatului, îmi voi direcţiona eforturile spre reformarea şi modernizarea instituţiei militare, prin amplificarea cooperării cu partenerii internaţionali şi continuarea implementării proiectelor esenţiale pentru Armata Naţională”, a scris Nosatîi.

În cadrul dialogului telefonic, s-a discutat despre stadiul actual al relaţiilor de colaborare moldo-române în domeniul apărării a fost făcut un schimb de opinii cu privire la situaţia regională, precum şi la activităţile comune desfăşurate atât pe teritoriul Republicii Moldova, cât şi al României. Cei doi s-au și referit la asistenţa acordată de statul român Republicii Moldova, cu accent pe donaţiile destinate combaterii pandemiei COVID-19 în Armata Naţională.

„La final de discuţie, i-am mulţumit domnului Nicolae-Ionel Ciucă pentru susţinerea acordată, de-a lungul anilor, de către Ministrul Apărării Naţionale în diverse domenii şi am convenit asupra consolidării dialogului moldo-român pe segment militar în cadrul parteneriatului strategic cu România”, a punctat Nosatîi.

Foto: deschide.md.

Miniștrii apărării ai României și R. Moldova au convenit asupra consolidării dialogului interstatal pe segmentul militar