Cancerul distruge vieţi – în Republica Moldova aproape 50 de mii de oameni trăiesc cu acest diagnostic, iar anual şase mii de moldoveni sunt răpuşi de această boală. Specialiştii spun că o şansă la viaţă pentru aceşti bolnavi ar fi aplicarea în ţara noastră a noilor terapii inteligente, mult mai eficiente, dar extrem de costisitoare. Între timp, autorităţile dau asigurări că întreprind măsuri pentru a preveni îmbolnăvirile şi că depun toate eforturile pentru ca mortalitatea din cauza cancerului să scadă, relatează Mesager.
Unul dintre raioanele cu un număr sporit de persoane bolnave de cancer este Drochia. Medicii spun că la fiecare zece mii de locuitori, circa 350 au cancer, iar dintre ei, mai bine de jumătate sunt în stadiu critic.
În lupta împotriva cancerului, la nivel mondial, cercetătorii au descoperit noi terapii genetice. Medicii din Moldova spun că aşa numitele terapii inteligente sunt mai eficiente decât chimioterapia, însă extrem de costisitoare.
Între timp, însă, autorităţile îşi propun să reducă numărul cazurilor de îmbolnăviri cu zece la sută şi să depisteze cu 25 la sută mai mulţi pacienţi, în faza incipientă a bolii. Acţiunile se înscriu în Programul naţional de control al cancerului, pentru anii 2016 – 2025.
Autoritățile planifică, de asemenea, să majoreze cu 25 la sută rata de depistare precoce a cancerului cervical, colorectal şi mamar. Totodată, Ministerul Sănătății, Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei vrea ca cel puţin 80 la sută dintre pacienţi să aibă acces la servicii calitative de diagnostic şi tratament. Pentru implementarea programului este necesar peste un miliard de lei.
În Republica Moldova, maladiile canceroase sunt a doua cauză de deces, după bolile de inimă.