Grecia vrea ca Uniunea Europeană să adopte cât mai rapid un set de reguli clare care să permită relansarea industriei turismului. Oficialii eleni se tem că în acest an vor avea doar o treime dintre vizitatorii din 2019.
Piscinele aglomerate, plajele și autobuzele turistice, precum și scaunele de mijloc pe avioane, microbuze de hotel și îngrămădeală la check-in-urile aeroportului, toate ar putea fi imagini care aparțin trecutului în condițiile în care industria turismului din Europa încearcă să reimagineze modul în care vor arăta vacanțele în urma coronavirusului, scrie publicația The Guardian. Iar Grecia, o țară luată cu asalt vara de zeci de mii de turiști români, anunță „noi reguli specifice”, pentru cei care vor să-i viziteze orașele și plajele. „Trebuie să avem noi reguli pentru hoteluri, noi reguli pentru plaje, reguli noi pentru piscine, noi reguli pentru bufeturile pentru micul dejun, noi reguli pentru autobuzele turistice.”, afirmă Harry Theoharis, ministrul grec al turismului. Certificate de imunitate și teste la îmbarcarea în avioane „Avem nevoie de un set comun de reguli al UE dacă începem să mutăm oamenii dintr-o țară în alta pe șosea, aer sau mare. Reguli temporare care vor trebui să aibă sens economic. Dacă, de exemplu, poți zbura doar cu 10 persoane într-un avion pentru a fi considerat în siguranță, atunci, evident, nu va fi zbor ”, a spus el. Acesta urma să propună noi reglementările în cadrul unei discuții de luni a miniștrilor turismului din Uniunea Europeană, iar printre acestea ar putea să se numere introducerea de certificare de imunitate COVID-19, verificări ale temperaturii sau chiar teste de sânge înainte de îmbarcarea în avioane.
În Grecia, turismul reprezintă 20% din PIB și asigură unul din cinci locuri de muncă. Boom-ul a adus peste 18,2 miliarde de euro, o sumă fără precedent – unei țări puternic lovite deceniul trecut de criza economică. În 2019, Grecia a atras un număr record de 33 de milioane de sosiri, de peste trei ori populația sa totală. În acest an, ministrul Theoharis prevede că țara ar putea avea „mai puțin de o treime” din turiștii pe care i-a găzduit anul trecut.
Sursa: libertatea.ro