Medicul lui Trump: Preşedintele a încheiat tratamentul pentru COVID-19 şi ar putea relua de sâmbătă apariţiile publice

Donald Trump şi-a încheiat tratamentul pentru COVID-19 şi ar putea relua activitățile publice începând de sâmbătă, anunță medicul său de la Casa Albă, Sean Conley, informează dpa şi AFP, preluate de Agerpres. Președintele american a spus că este imun la o altă infecție și a atribut recuperarea sa rapidă faptului că este un „specimen fizic perfect”, scrie digi24.ro

Preşedintele SUA „a reacţionat per total extrem de bine la tratament” şi sănătatea sa „a rămas stabilă şi lipsită de orice indiciu care să sugereze un progres al bolii” după întoarcerea la Casa Albă, a arătat medicul lui Trump.

„Sâmbătă se împlinesc zece zile de la diagnosticul de joi şi, pe baza traiectoriei diagnosticelor avansate stabilite de echipă, anticipez pe deplin revenirea în siguranţă a preşedintelui la angajamentele publice la acel moment”, a adăugat Conley.

Nerăbdător să reia campania electorală şi preocupat să proiecteze imaginea unui lider în formă, Donald Trump a revenit luni seara la Casa Albă şi de atunci a declarat de mai multe ori că se simte foarte bine.

Constrâns să rămână la Casa Albă, Donald Trump a declarat joi că nu crede că este contagios şi se simte suficient de bine pentru a relua mitingurile de campanie.

„Mi-ar plăcea să organizez un miting în seara asta. Am vrut să fac unul aseară”, a declarat el pentru Fox Business Network, adăugând că „dacă sunt la un miting, stau singur, foarte departe de toată lumea”.

Sursa: digi24.ro

coronavirusmedicTrump