Circa zece hectare de vegetaţia uscată de pe un teren neprelucrat de la periferia oraşului Chişinău, în apropiere de şoseaua Balcani, au ars în întregime. Două autospeciale au luptat cu flăcările şi au stins focarul.
Serviciul Protecției Civile și Situațiilor Excepționale avertizează toți cetățenii în aceste zile caniculare să fie foarte prudenți și să respecte toate normele de securitate. Atenție la picnic, focul e indicat să fie făcut doar în spațiile special amenajate, iar la plecare stins și acoperit cu pământ. Nu aruncați la întâmplare surse de foc, pentru că în condiții de umeditate redusă flăcările se extind cu repeziciune pe suprafețe mari.
În doar 24 de ore, în R. Moldova au fost înregistrate 40 focare de vegetație, cazuri în care echipele de pompieri au fost chemaţi să intervină.
Salvatorii mai avertizează populația să țină cont de regulile de securitate şi atunci când merg la scăldat. Iazurile din apropirea localităților rurale sunt periculoase, întrucât nu sunt destinate înotului și nu au stații de salvare.
Nu intrați în apă dacă aveți probleme de sănătate, după consumul de alcool sau dacă nu puteți înota bine. Sunt interzise săriturile de la înălțimi și înotul cu obiecte periculoase.
În cazuri excepționale, apelaţi la numărul de telefon 901.
ziarulnational.md