Mașinile de tip microbuz ar putea fi interzise în Moldova

Microbuzele destinate transportului de marfă, reutilate în vehicule pentru transportarea de persoane, vor fi scoase în afara legii în Moldova, informează Sputnik.

O lege votată de deputații moldoveni prevede ca aceste vehicule să fie interzise în Moldova din 1 septembrie 2020. Inițial, autorii proiectului au propus ca acest tip de transport să fie scos din circuit din 1 iunie 2017.

”Cu părere de rău, transportatorii nu au fost gata de aceste modificări în esență”, a declarat deputatul Sergiu Sârbu, unul dintre autorii inițiativei legislative, care a propus prelungirea termenului de exploatare a vehiculelor reutilate pentru transportul de pasageri cu încă trei ani.

Potrivit statisticii oficiale, 70 la sută din toate mijloacele destinate transportului de pasageri din Moldova sunt reutilate, scrie Sputnik

”Dacă nu modificăm termenul, atunci 70 la sută din tot transportul public va fi blocat și nu vom avea cu ce să-l înlocuim”, a declarat deputatul.

Astfel, potrivit modificărilor efectuate la Codul transporturilor rutiere, la efectuarea transportului rutier de persoane contra cost se interzice utilizarea vehiculelor reutilate din vehicule destinate transportului de marfă în vehicule destinate transporturilor de persoane. Această normă va intra în vigoare în anul 2020.