Revine de unde a fost plecat. Fostul administrator al Zonei Economice Libere Bălți, Marin Ciobanu, a fost declarat învingător al concursului de selectare a administratorului principal al zonei, organizat de Ministerul Economiei, transmite agora.md.
Marin Ciobanu a fost administrator al Zonei Economice Libere Bălți în perioada 2010 – 2016.
La începutul anului 2016 Ciobanu anunța că vine cu o alternativă politică pentru segmentul de dreapta, și anume preluarea Partidului Lege și Dreptate. Peste doar câteva luni, Cabinetul de miniștri l-a demis pe Ciobanu din funcție. Demisia lui Ciobanu a fost anunțată de ministrul Economiei Octavian Calmîc cu un scurt comentariu: „Să facem mai puțină politică, dar să facem mai multă treabă”.
După o perioadă în care a criticat dur guvernarea, în februarie 2017 Marin Ciobanu a ieșit în fața presei cu o declarație în care și-a exprimat sprijinul față de guvernare.
Amintim că în martie curent, deputații au votat un proiect de lege care prevede noi reglementări de activitate a Zonelor Economice Libere. Astfel, administratorii urmează să fie numiți nu de Guvern, cum se făcea anterior, ci prin ordin semnat de ministrul Economiei, iar termenul de aflare în funcție se micșorează de la 5 la 3 ani.