Marfă de larg consum și lucruri second-hand, confiscate

Mai mulți saci cu încălțăminte uzată și un motor auto au fost depistate în apropierea punctului de trecere Sculeni. La fel, a fost găsită și confiscată marfă de larg consum în apropiere de punctul de trecere Vulcănești. Acum două zile, un microbuz marfar care staționa în apropiere de punctul de trecere Sculeni a fost verificat de o echipă mobilă a poliției de frontieră. Atât șoferul, cât și pasagerul au părăsit transportul și s-au îndreptat în direcții necunoscute în satul Sculeni, transmite Point.

Din cercetările primare asupra autovehiculului s-a constatat prezența a 27 de saci, încărcați cu încălțăminte de tip second-hand, peste 800 de perechi, și un motor auto. Ulterior, s-a aflat că mijlocul de transport a traversat frontiera, fiind legitimați la controlul documentelor doi cetățeni moldoveni de 27 și 32 de ani, locuitori ai raionului Ungheni.

La scurt timp, a fost identificat locul aflării conducătorului auto și supus audierii. Tânărul a confirmat informațiile acumulate pe caz, precum și faptul că la trecerea frontierei nu a completat formularul de declarație vamală pentru marfa transportată. 

De asemenea, persoana nu a putut prezenta vreun act de proveniență și deținere a mărfii. Mijlocul de transport a fost sigilat, iar cazul este cercetat în continuare.

Totodată, la doar 50 metri de punctul de trecere Vulcănești, polițiștii de frontieră au oprit în trafic un Opel Zafira, autoturism condus de un moldovean de 47 de ani.. După controlul documentelor de identitate s-a solicitat de a prezenta bunurile pe care le transportă și actele pentru acestea. În rezultat, s-a depistat un lot de produse alimentare și detergenți, pentru care șoferul nu deținea niciun act de însoțire. Autoturismul și marfa, ridicată au fost transmise la Biroul Vamal Sud pentru continuarea cercetărilor.