Majorarea salariilor judecătorilor CCM nu a fost acceptată de Guvern, deși Gavrilița spune că este justificată

Majorarea salariilor judecătorilor Curții Constituționale (CCM) nu a fost acceptată de Guvern în cadrul ședinței din 3 decembrie. Chiar și așa, modificările operate la buget au fost votate în cadrul ședinței din 6 decembrie a Parlamentului. Deși a aprobat un aviz în care se spune că nu se acceptă ridicarea lefii pentru judecătorii constituționali, la 8 decembrie, prim-ministra Natalia Gavrilița a spus că majorarea este justificată, informează Agora.md

Potrivit sursei citate amendamentul care prevede majorarea salariilor pentru magistrații CCM a fost semnat de președintele Parlamentului Igor Grosu, președinta Comisiei juridice Olesea Stamate și deputata Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Veronica Roșca.

Ca majorările de salarii să fie cu adevărat semnificative, au fost operate modificări și într-un alt document important.  S-a umblat la articolul 10 din Legea Bugetului.

Așadar, prin votul în lectură finală din data de 6 decembrie 2021, s-a decis creșterea valorii de referință pentru calcularea salariilor în sectorul bugetar de la 1 800 de lei la 3 000 de lei, anume pentru judecătorii constituționali.

Astfel, dacă până la operarea modificărilor judecătorii CCM puneau în buzunar circa 45 de mii de lei, după majorare, aceștia vor ridica un salariu de circa 82 de mii de lei. 

Însă, deputații și-au dat votul pentru operarea acestor modificări, în pofida faptului că în avizul Guvernului la politica bugetar-fiscală se menționează că amendamentul din 24 noiembrie, care prevede acordarea sporului specific în mărime de 100% pentru personalul din autoritatea responsabilă de controlul constituționalității nu se acceptă. Propunerea depășește cadrul de resurse disponibil neavând acoperire în proiectul bugetului de stat pentru anul 2022.

Astfel, acțiunile Guvernului se bat cap în cap cu declarațiile făcute de șefa Executivului. Or, în pofida avizului votat, prim-ministra, Natalia Gavrilița, a declarat că majorarea salariilor este justificată, aducând exemplul țărilor vecine, unde leafa magistraților este mult mai mare.

Potrivit Constituției, orice propunere legislativă sau amendament care atrag majorarea sau reducerea veniturilor bugetare sau împrumuturilor, precum şi majorarea sau reducerea cheltuielilor bugetare pot fi adoptate numai după ce sunt acceptate de Guvern.

 

gavrilițajudecătorilor CCMmajorareanu a fostsalariilorSpune
Comments (0)
Add Comment