Maia Sandu, ședință de lucru cu ministrul Apărării. A fost audiat raportul privind situația din Armata Națională

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi, 20 martie, o ședință de lucru cu ministrul Apărării, Victor Gaiciuc. În cadrul ședinței Președintele a audiat raportul privind situația curentă din Armata Națională, perspectivele de modernizare și problemele cu care se confruntă aceasta.

Șefa statului a transmis ministrului informațiile ajunse la Președinție privind managementul ineficient al resurselor umane în Armată și trenarea proceselor de transformare, transmite tv8.md.

Armata Națională este una dintre instituțiile cu cea mai mare încredere din partea cetățenilor, iar dezvoltarea acesteia este inseparabil legată de cursul european al Republicii Moldova.

Președintele Maia Sandu a anunțat că în perioada următoare va face o vizită de lucru la Ministerul Apărării.

Maia Sanduședință de lucru cu ministrul Apărării. A fost audiat raportul privind situația din Armata Națională