Creșterea numărului de persoane vaccinate aduce speranța că pandemia poate fi oprită. Astăzi vaccinul este disponibil tuturor, iar fiecare poate chiar alege din mai multe tipuri de vaccin. „Putem face și mai mult împreună, trebuie doar să accelerăm ritmul”, a remarcat președintele Maia Sandu, într-o postare pe Facebook, citată de deschide.md.
Potrivit șefei statului, asigurarea cu vaccin a fost prioritatea echipei sale chiar din prima zi de mandat.
„Înțelegeam că este singura modalitate de a ne salva cetățenii, de a ne salva oamenii dragi și de a ne păstra sănătatea. Am bătut la zeci de uși, am avut zeci de negocieri și am reușit”, a adăugat președintele.
Republica Moldova a trecut, în acest weekend, de 409 mii de de doze de vaccin pentru COVID-19 administrate. În total, în cele aproape trei luni de când a fost lansat procesul de vaccinare, mai bine de 73 de mii de oameni au primit deja ambele doze.
Foto: deschide.md.