Președintele Maia Sandu, aflată într-o vizită oficială la Bruxelles a avut azi o întrevedere cu Johannes Hahn, Comisarul european pentru Buget și Administrație, transmite realitatea.md. Șefa statului i-a mulțumit oficialului european pentru sprijinul acordat de Uniunea Europeană țării noastre și pentru promovarea intereselor cetățenilor noștri, chiar și „în perioade când la nivelul conducerii țării se încălcau valorile și principiile europene la care a aderat Republica Moldova”.
„Am vorbit despre intensificarea cooperării economice, importanța asistenței UE pentru Republica Moldova, precum și despre dorința noastră de a liberaliza și în continuare serviciile și de a integra și mai profund Republica Moldova în economia europeană”, a mai menționat Maia Sandu pe pagina sa de Facebook.
Amintim că Maia Sandu întreprinde în zilele de 18-19 ianuarie o vizită oficială la Bruxelles. În cadrul acesteia, președintele moldovean va avea întrevederi cu oficiali de rang înalt din cadrul instituțiilor Uniunii Europene, cum ar fi Charles Michel, președinte al Consiliului European; Ursula Von Der Leyen, președinta Comisiei Europene; Josep Borell Fontelles, Înaltul Reprezentat al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe și Politica de Securitate, vicepreședinte al Comisiei Europene; Valdis Dombrovskis, vicepreședinte executiv al Comisiei Europene; Didier Reynders, Comisar European pentru Justiție; Olivér Várhelyi, Comisar European pentru Vecinătate și Politica de Extindere; Alexander De Croo, Prim-ministru al Regatului Belgiei; Majestatea Sa Regele Philippe al Belgiei; David Maria Sassoli, Președinte al Parlamentului European.
De asemenea, Maia Sandu va avea o serie de întrevederi cu membri ai Parlamentului European și cu alți demnitari europeni de rang înalt.
Până în prezent șefa statului a avut întrevederi cu procurora-șefă a Parchetului European, Laura Codruța Kövesi, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vicepreședintele Comisiei Europene, Josep Borell, și Comisarul pentru vecinătate, Olivér Várhelyi.
Sursa realitatea.md