Potrivit Biroului Național de Statistică (BNS), în luna februarie curent, R. Moldova a exportat mărfuri în valoare de peste 140 de milioane de dolari, cu 18 la sută mai mult față de luna precedentă și cu 13 la sută mai puțin comparativ cu luna februarie 2015.
În primele două luni ale anului curent, au fost exportate mărfuri în valoare de peste 250 de milioane de dolari, mai puțin cu 18 la sută față de acceași perioadă a anului 2015.
În Uniunea Europeană (UE) au ajuns mărfuri în valoare de peste 150 de milioane de dolari, cu 20% mai puţin faţă de aceeaşi perioadă din anul 2015, piața europeană deţinând o cotă de 70 % din totalul de exporturi, mai puțin decât în perioada ianuarie-februarie 2015, când cota era de 65 la sută.
Potrivit datelor BNS, cel mai mult, R. Moldova a exportat articole manufacturate, produse alimentare și animale, dar și mașini și echipamente de transport.
Țările CSI au fost prezente în exporturile R. Moldova cu o pondere de 19%. Și aici mai puțin decât în aceeași perioadă a anului 2015, cu 3%.
Cât privește importurile, acestea au fost în valoare de 300 de milioane de dolari, cu 39% mai mult faţă de luna anterioară şi cu 6% mai puţin, comparativ cu luna februarie 2015.
Cel mai mult, R. Moldova a importat combustibili minerali, mărfuri manufacturate și mașini și echipamente pentru transport.