Serviciul de Informații și Securitate în comun cu Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale și Serviciul Vamal, în cadrul unei cauze penale, au desfășurat o amplă operațiune de documentare a activității ilicite a celei mai mari rețele infracționale specializate în producerea, comercializarea și traficul ilicit de produse steroide – anabolizante.
Potrivit datelor acumulate, în cadrul urmăririi penale materia primă destinată contrafacerii anabolicelor era introdusă ilegal din China, ulterior într-un depozit clandestin echipat cu utilaj performant, erau produse în cantități deosebit de mari de substanțe anabolizante. Produsul finit era comercializat atât pe piața internă, cât și transportat prin contrabandă în spațiul UE. În scopul camuflării activității infracționale membrii grupării utilizau ilegal echipamente și tehnică specială: de bruiaj, de colectare ascunsă a informațiilor, drone și aparate de criptare a datelor, scrie deschide.md.
La 16 august 2017 grupurile comune de intervenție au descins la 16 adrese din mun. Chișinău, fiind depistate: liniile clandestine de producere, produse steroide cu valoarea estimativă de peste 10 milioane lei, mijloace financiare provenite din activitate infracțională în sumă de peste 100 mii euro, peste 50 carduri bancare, înscrisuri de ciornă, purtătoare de informații electronice, calculatoare, peste 30 telefoane mobile, arme și muniții deținute ilegal. La unul din liderii grupării a fost depistată tehnică specială performantă, destinată contracarării măsurilor tehnice de investigații a organelor de drept.
În rezultatul acțiunilor desfășurate, au fost reținuți opt membri ai grupului infracțional, alții doi fiind dați în căutare. Organele de drept continuă acțiunile în cadrul urmăririi penale.