LUPII, SPAIMA LOCUITORILOR DIN COMRAT

Îşi închid pe timp de noapte animalele şi locuinţele, iar ziua merg pe străzi cu frica în sân. Mai mulţi locuitori ai municipiului Comrat au anunţat autorităţile că au văzut lupi în apropierea caselor.Responsabilii de la Agenţia Ecologică dau asigurări că nu există vreun pericol, însă îi îndeamnă pe cetăţeni să fie prudenţi. Un atac al lupilor asupra animalelor domestice a fost înregistrat în zonă în urmă cu doi ani, relatează Mesager.

În ultima perioadă toţi mai mulţi locuitori ai municipiului Comrat au sesizat autorităţile despre faptul că în apropierea locuinţelor lor îşi fac apariţia lupii. Până acum nicio persoană nu a fost atacată de vreun animal sălbatic, totuşi funcţionarii de la primărie îi îndeamnă pe cetăţeni să fie cât mai prudenţi, deoarece pădurarii confirmă că în zonă sunt lupi.

„Au parvenit foarte multe apeluri de la locuitori care au declarat că în suburbii au apărut lupi, câte unul sau chiar mai mulţi. Mai îngrijoraţi sunt oamenii care au în curte animale. Totodată şi câinii vagabonzi la fel sunt periculoşi, iată de ce trebuie să fim cât mai atenţi atunci când întâlnim în cale un grup de câini”, a declarat viceprimarul municipiului Comrat, Șerali Turgunov.

„Pe teritoriul Ocolului silvic Congaz a avut loc un asemenea caz, cel puţin unul din pădurari a văzut în luna decembrie o lupoaică cu mai mulţi lupi. El ne-a anunţat, după aceasta nu am mai primit nicio informaţie de acest fel. De altfel, nu am avut nici cazuri de atacuri”, a declarat Ghoerghii Radov, pădurar.  

Reprezentanţii Agenţiei Ecologice a unităţii teritoriale Găgăuzia (Găgăuz-Yeri) anunţă că în prezent nu există nici un risc în legătură cu apariţia lupilor, iată de ce nu trebuie să fie creată panică.

„Adesea cetăţenii pot să confunde câinii sălbatici cu lupii, care sunt tot mai mulţi în special la periferiile localităţii. În 2016 au fost  înregistrate cazuri  de apariţie a lupilor în satul Avdarma, dar şi în alte sate. Însă nu s-a întâmplat ca lupii să atace persoane. Cred că nu există temei de îngrijorare”, a declarat șeful Agenției Ecologice a unității teritoriale Găgăuzia, Evghenii Șevcenco.

În 2014, lupii au făcut prăpăd la o stână de oi, care se afla în apropierea satului Avdarma.