Pe scena teatrului din Bălți vor urca actori de la Chișinău

În fiecare lună, pe scena Teatrului Național „Vasile Alecsandri” din Bălți vor evolua actori din Chișinău. Este vorba despre artiștii Teatrului Național „Mihai Eminescu”, care, la rândul lor, vor primi pe scena din capitală actorii bălțeni. Nu este doar un schimb de experiență dintre echipele teatrale, dar și o colaborare de durată, a menționat directorul teatrului din Bălți, Slavian Vlad, în cadrul emisiunii „Față-n față” de la postul de televiziune BTV.

Teatrul Național „Mihai Eminescu” are deja o colaborare similară cu teatrul „Ion Luca Caragiale” din București, dar și cu teatrul „Vasile Alecsandri” din Iași.

Stagiunea naționalului din Bălți va debuta în data de 3 octombrie. Pe scenă vor urca actorii teatrului din Chișinău, cu spectacolul „Amorul dănțuie și feste joacă”, în regia lui Sandu Vasilache.