Luna iunie, conform tradiției populare, mai este denumită și “Cireșar” sau “luna cireșelor”, deoarece în ea se coc aceste fructe, transmite noi.md.
Totodată, denumirea lunii iunie provine de la zeița “Iuno”, protectoarea femeilor căsătorite. Astfel, se spune că luna iunie este favorabilă pentru nunți, fiindcă, în decursul acestei perioade, se vor lega cele mai trainice căsnicii.
Vegetația și timpul calendaristic ajunge la maturitate în prima lună a verii, cînd ziua este cea mai lungă de peste an. Totuși, recoltele, oricît de promițătoare s-ar arăta, nu pot fi sigure. În luna iunie, orice furtună, vijelie sau ploaie torențială poate distruge lanul de grîu și porumb, livezile sau vița de vie.
În calendarul popular luna iunie este una dintre cele mai importante luni, avînd multe sărbători și evenimente folclorice.
Dintre sărbătorile lunii iunie amintim:
- Sfîntul Ioan cel Nou de la Suceava, sărbătorit pe data de 15 iunie;
- Pogorîrea Sfîntului Duh sau Rusaliile, cu dată schimbătoare, dar, de obicei, cade în iunie;
- Sfîntul Bartolomeu, la 24 iunie;
- Sfîntul Onufrie, la 25 iunie
Luna iunie, de asemenea, este înconjurată de o serie de semne populare cu privire la vreme și la productivitatea anului agricol.
Cîteva dintre acestea:
- Dacă tună și fulgeră mult în luna iunie, atunci vara va fi noroasă;
- Dacă în luna iunie avem parte de ploi, atunci la Crăciun vom avea parte de belșug;
- Dacă vîntul de la miazănoapte va bate în luna lui iunie, atunci grîul va da roade bogate;
- Dacă plouă în luna iunie, atunci nu vom avea recolte prea bune de porumb etc.