Postul de televiziune BTV, a intrat în vizorul reprezentantului cancelariei de stat la Bălți Octavian Mahu. Acesta a postat pe pagina sa de facebook o parte din discuția pe care a avut-o reporterul BTV, Dumitru Pelin cu șeful Inspectoratului de Poliție Bălți, Valeriu Poparcea și adjunctul acestuia Dumitru Cibotari. Dialog care s-a desfășurat pe stadionul școlii sportive Boris Petuhov, în data de 15 octombrie. În acest filmuleț, reporterul îl preîntâmpină pe Valeriu Poparcea că în viitorul apropiat va ieși un material despre el, în special cum acesta a privatizat și vândut un apartament pe care l-a obținut din partea statului.
Pe lângă acest subiect Dumitru Pelin a dicutat și alte aspecte ale activității șefiei IP Bălți, care ulterior vor fi publicate de Octavian Mahu. Dar despre relația Mahu, Poparcea și Cibotari vom rveni mai târziu.
Totuși, pe stadion, unde s-a desfășurat turneul de fotbal în memoria eroiilor căzuți în Conflictul de pe Nistru 1992, șeful IP Bălți Poparcea a fost foarte agitat în uma informației primite despre apartamnet.
Drept replică, jurnalistul a primit un mesaj care trebuia să fie transmis conducerii postuloui BTV și altor persoane.
„Eu am lupatat în două războaie. Apartamentul l-am privatizat și vândut legal. Ce trebuia să fac, dacă am trecut cu traiul la Chișinău. Spunele lor, dacă ei vor sânge vor primi. Voi lupta până la capăt. Am lucrat în structurele de forță 35 de ani. La fel, în structurile speciale. Eu știu cum vă deplasați, cu cine discutați și unde trăiți. Pentru mine nu-i o problemă să vă treziți cu obiecte interzise. Eu cunosc de unde cresс picioarele. Tu știi cum să formulezi mesajul, ca ei să înțeleagă. Au mai fost jurnaliști care și-au cerut scuze pentru defaimarea mea. ”
Dumitru Cibotari, la fel l-a luat la interogat pe jurnalist.
-Cine te pune să scrii Usatîi?
La care reporterul i-a răspuns că fiecare își face meseria sa și a tăcut.
Cibotari: Tu ești soldat și execuți ordinul, așa-i?
Paradoxal, dar în discuția celor trei, în special despre camerele de supraveghere video din subiectul POLIȚIA DIN BĂLȚI A OMIS PROBELE VIDEO ÎN DOSARUL MICROBUZELOR VANDALIZATE, Dumitru Cibotari a menționat că în ziua de 27 august, ele nu au funcționat. Deși, angajații și proprietarii magazinelor pe care sunt acestea montatea au precizat că ele sunt funcționale și probele nu se păstrează mai mult de o lună. Ei au mai adăugat că, oamenii legii nu s-au adresat după imagini.
Anterior am menționat care este relația dintre Mahu, Poparcea și Cibotari. Precizăm că este directă. În primul rând imaginile au ajuns de pe teloefonul lui Dumitru Cibotari în posesia lui Mahu. În al doilea, reprezentantul guvernului la Bălți a fost prezent la prezentarea raportului de activitate a Inspectoratului. Dovadă sunt fotografiile.
Cunoaștem cine conduce Guvernul și Poliția în Republica Moldova. PLAHA
Despre cele expuse în material au aflat și reprezentanții OSCE care sunt într-o vizită de lucru la Bălți.
„Eu sunt jurnalistul care sunt învinuit de Octavian Mahu pentru nerespectarea deontologiei profesionale și sunt impus să scriu la indicațiile conducerii postului BTV. Mare îmi va fi mirararea când peste câteva luni veți trimite răvașe din locurile de detenție. Ceea ce ține de sfaturile pe care ni le dați cu privire la investigarea cazului cum antenna de difuzare BTV a ajuns pe teritoriul APA Canal și finanțarea postului vă explicăm imediat.”
VA URMA…