Legislația germană va fi schimbată pentru a proteja drepturile muncitorilor români

Premierul Ludovic Orban a discutat, miercuri, telefonic, cu cancelarul Germaniei, Angela Merkel, la inițiativa înaltului oficial german. Angela Merkel a vorbit despre situația lucrătorilor sezonieri români din Germania, ale căror drepturi vor fi protejate mai mult prin modificarea legislației federale, relatează digi24.ro

„Prim-ministrul Ludovic Orban a avut astăzi, 27 mai a.c., o convorbire telefonică cu cancelarul federal Angela Merkel, la inițiativa înaltului oficial german.

Cei doi șefi de guvern au evocat, cu acest prilej, relațiile speciale, cu caracter strategic, dintre România și Germania, și au convenit asupra continuării eforturilor comune pentru aprofundarea suplimentară a acestora, cu precădere pe dimensiunea economică. A fost agreată, de asemenea, importanța reluării și a consolidării dialogului politic bilateral la nivel înalt, de îndată ce condițiile o vor permite.

Cancelarul Angela Merkel s-a referit, în context, la situația lucrătorilor sezonieri români din Germania și a exprimat preocuparea constantă a executivului de la Berlin și, personal, a domniei sale, pentru respectarea și protejarea drepturilor cetățenilor români care muncesc în Germania.

Guvernul federal a inițiat, de altfel, cu promptitudine, modificarea cadrului legislativ intern în vigoare, pentru a oferi un grad sporit de protecție acestora și a garanta drepturile angajaților români.

A subliniat, în același scop, întreaga deschidere și disponibilitate pentru menținerea unui contact strâns, la toate nivelurile, între autoritățile din cele două state, în continuarea recentei vizite în Germania a ministrului muncii și protecției sociale, Violeta Alexandru.

Prim-ministrul Ludovic Orban a adresat felicitări omologului german pentru modul eficient de gestionare, de către guvernul condus de doamna Merkel, a crizei generate de pandemia de Covid-19. A salutat, totodată, propunerile avansate de Comisia Europeană, la 27 mai, de creare a unui Instrument european de recuperare (Recovery Instrument – Next Generation EU) în valoare de 750 mld. euro, pentru susținerea eforturilor de relansare economică la nivel european, precum și de revizuire a Cadrului Financiar Multianual pentru perioada 2021-2027.

Înaltul oficial român a urat succes omologului german în perspectiva apropiatei preluări, la 1 iulie 2020, a Președinției Consiliului UE, într-un moment dificil, extrem de important pentru consolidarea proiectului european. În context, a exprimat sprijinul țării noastre pentru avansarea agendei UE și pentru a găsi soluții comune la provocările actuale de ordin sanitar, economic și social”, arată un comunicat emis miercuri seară de Executivul român.

Sursa: digi24.ro

Angela MerkelGermanialegislațiaLudovic OrbanPremierulromâni