Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat sâmbătă decretul pentru promulgarea Legii privind acordarea unor zile libere părinților pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ.
Proiectul a fost adoptat în procedură de urgență în această săptămână în Parlament.
„Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt arondați, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu”, prevede articolul 1 al proiectului legislativ.
Prevederile se vor aplica părinților ai căror copii au vârsta de până în 12 ani, înregistrați în cadrul unei unități de învățământ și părinților copiilor cu dizabilități înregistrați în cadrul unei unități de învățământ.
Pentru perioada în care vor sta acasă, părinții vor primi 75% din salariul net.
Zilele libere plătite se vor acorda la cererea unuia dintre părinți, respectiv a tutorelui legal, în cazul familiilor monoparentale. Prevederile se aplică pe baza unei declarații pe propria răspundere, semnată de către ambii părinți, cu excepția familiilor monoparlamentale, depusă la angajator de către părintele care va supraveghea copilul în perioada menționată.
Sursa digi24.ro