Legătura dintre explozia din Liban și Moldova: Reacția Agenției Navale

În urma exploziei din Beirut în presă au apărut mai multe informații privind legătura dintre nava care a exportat în Liban nitratul de amoniu și pavilionul Republicii Moldova, relatează stiri.md

Directorul Agenției Navale a R. Moldova, Igor Zaharia a declarat că, deocamdată, nu poate veni cu prea multe detalii în acest sens, dar nici nu a negat faptul că nava ar fi trecut prin pavilionul moldovenesc.

„Nava de mult timp nu se mai află sub pavilionul R. Moldova, dar noi ne documentăm. Am ridicat toate materialele.

Deocamdată, una pot să spun, marfa a explodat nu la bordul navei, dar în depozitele portului și deja au trecut mulți ani de când a fost descărcată (6 ani)”, a declarat Igor Zaharia, directorul Agenției Navale.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Ambasada Republicii Moldova la Ankara, acreditată prin cumul în Republica Libaneză, este în contact cu autoritățile competente din Beirut pentru a preciza dacă printre victime nu sunt și cetățeni moldoveni.

Știri.md reamintește că explozia a avut loc ieri, 4 august, iar în urma deflagrației mai mulți oameni au murit.

Ulterior a devenit cunoscut faptul că nitratul de amoniu care a provocat explozia ar fi proprietatea unui afacerist rus care a fost exportat în Liban de sub pavilionul Republicii Moldova.

Potrivit BBC, cel puţin 78 de persoane au murit ieri, iar alte 4.000 au fost rănite.

Sursa: știri.md

explozieLibanМолдова